Robert Walser, ”Scrisoarea de dragoste – Der Liebesbrief”

Am făcut o mică sârguincioasă temeinica incursiune prin împrejurimi astfel încât să pot împărtăși cu tine ce lucruri frumoase am văzut. Pe drum aveam tot felul de idei, dar toate au trebuit să se ridice și să plece și să dispară din gândul meu care era doar la tine, copilă dragă, dulce, iubită făptură. În mintea mea mergeai lângă mine și înaintea mea. Pe când umblam așa, mă gândeam, adâncit în gânduri, cu mintea, cu simțirile doar la tine, în întregime numai credință, în întregime numai tandrețe. Surâzi? În curând va trebui să surâzi și mai mult, cu gura ta dragă. E minunat pentru un bărbat să se agațe cu credință de fata lui și să tânjească cu un dor liniștit și veșnic ca după prezența celor drepți. Am intrat într-o pădure minunată, liniștită, prietenoasă și blândă, și unde razele aurii ale soarelui dimineții se strecurau printre ramuri și trunchiuri în sanctuarul verde al pădurii. Pe când mă uitam la poza ta, am început să asemăn razele soarelui cu părul tău strălucitor și unduitor, iar când am ieșit din întunericul moale, răcoros și timid al pădurii în deschiderea luminoasă, senină și largă, revenisem la rătăcitorul cel liniștit. Cerul cu blândul și minunatul său senin mi-a amintit de ochii tăi. Am mers mai departe, și curând m-am aflat în fața unei case cu grădină, iar în grădină erau cele mai frumoase flori, care își purtau căpșoarele lor ușoare atât de delicat și de legănător. Între ele, înaintea mea, stătea capul tău mic, cu fruntea, obrajii și buzele lui și, privind casa, care mirosea atât de dulce a casă și a odihnă, m-am gândit că trebuie să fie dulce să fiu acasă în ea cu tine. La scurt timp după aceea, am văzut niște mere agățate de ramurile unui măr, zâmbindu-mi prietenește cu obrajii lor roșii și galbeni. Mi-am imaginat fața ta rotundă cu obrajii îmbujorați și de un roșu pal, zâmbindu-mi fermecător din frunziș. Încântătoare iluzii. Liniștit, așa cum era drumul meu, și prins în reverie, mi-am continuat cu smerenie drumul, care m-a dus în jos de deal până la un larg și însorit pârâu albastru. Cu ce putere blândă, mângâietoare, curgea frumoasa apă printre fericitele pământuri verzi. Gândeam cum firea ta blândă și gingașă mă atrage cu atâta putere spre tine și ce fericit mă face asta. Ești fericită? Dacă tu ești fericită, atunci sunt și eu.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Ich habe einen kleinen sorgfältigen Streifzug in die Gegend hinaus gemacht, damit ich dir mitteilen könne, was ich Schönes gesehen habe. Auf dem Weg hatte ich allerlei Einfälle, doch sie mußten sich alle wieder auf und davon machen und mußten verschwinden neben dem Gedanken, der sich nur mit dir beschäftigte, du liebes Mädchen, du süßes, liebes Wesen. In meinen Gedanken gingest du neben mir und vor mir her. Ich war, indem ich so ging, ganz nur Denken, ganz nur Sinnen, ganz nur Gedanke, ganz nur treues, zartes Bei-dir-sein. Lächelst du? Bald sollst du noch mehr über mich zu lächeln haben mit deinem lieben Mund. Es ist schön für einen Mann, treu an seinem Mädchen zu hängen und sich zu sehnen mit leiser immerwährender Sehnsucht nach der Gegenwart der Holden. Ich kam in einen wunderhübschen kleinen Wald hinein, wo es still und weich und artig war, und wo die goldenen Vormittagssonnenstrahlen zwischen den Ästen und Stämmen ins grüne Heiligtum, ins grüne Waldesinnere hereinbrachen. Da ich so bei deinem Bilde war, kams mich an, die Sonnenstrahlen mit deinem hellen, wogenden Haar zu vergleichen, und als ich hinauskam aus dem zarten, kühlen, schüchtern-stillen Waldesdunkel in das helle, blaue, weite Freie, stand ich Wanderer wieder still. Der Himmel mit seinem sanften, lieben Blau erinnerte mich an deine Augen. Weiter ging ich, und da stand ich bald vor einem Haus mit Garten, und im Garten standen die schönsten Blumen, die ihre leichten Köpfchen so zierlich-schwankend trugen. Da stand dein Köpfchen vor mir mit seiner Stirne, Wangen und Lippen, und indem ich das Haus betrachtete, das so lieblich nach Behaglichkeit und Wohnlichkeit duftete, dachte ich, es müsse süß sein, mit dir zusammen häuslich darin zu hausen. Bald nachher traf ich Äpfel an, die an den Zweigen eines Apfelbaumes hingen und mich mit ihren roten und gelben Backen freundlich anlachten. Ich bildete mir ein, dein rundes Gesicht mit seinen roten, blaßroten Wangen lächele zauberisch aus dem Blätterwerk zu mir herab. Reizende Illusionen. Ruhig, wie es meine Art ist, und von Träumereien umfangen, ging ich meinen bescheidenen Weg weiter, der mich hügelabwärts zu einem blauen, breiten, sonnigen Strome führte. Mit sanfter, wohliger Gewalt floß das schöne Wasser dahin zwischen grünen glücklichen Ländereien. Ich dachte, wie dein sanftes, zartes Wesen mich mit Gewalt zu dir ziehe und wie ich glücklich sei darüber. Bist du glücklich? Wenn du es bist, bin ich es auch.