– 14 ianuarie 1891, Varșovia – 27 decembrie 1938, Gulag

-un poem împotriva lui Stalin –

Scris de Osip Mandelştam, una dintre principalele victime ale stalinismului, poet și eseist și traducător, evreu rus, unul dintre cei mai faimoși membri ai școlii poetice acmeiste. A scris o lirică neoclasică, caracterizată prin laconism, intensitatea expresiei și echilibrul versului.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Osip Mandelştam, ,, „Noi viețuim, dar țara sub noi n-o simțim… – Мы живем, под собою не чуя страны…”

Noi viețuim, dar țara sub noi n-o simțim,

Cuvintele nu ni se-aud nici la zece pași,

Iar unde – totuși – câteva vorbe se strâng,

Ele amintesc de munteanul de la Kremlin.

Are degete groase, grase ca viermii,

Poruncile lui izbesc ca șrapnelele,

Iar în mustață-i râd negri gândacii

Și-i strălucesc la picioare carâmbii.

În jurul lui doar slugile cu gât moale

Îl sfătuiesc, purtându-se ca circarii

Miaună și scâncesc, și se scălâmbăie,

Iar el ii plesnește cu biciul și-i hăcuie.

Tătucul-despot e potcovar de decrete,

Cu doar un pocnet din deget el poruncește:

Unuia glonțul in vintre, altuia-n ochi ori în frunte –

Fiece moarte-l desfată – pe el – pe deplin;

El are pieptul lat, de-adevărat osetin!

-traducere de Catalina Franco-

____________________________________

Мы живем, под собою не чуя страны,

Наши речи за десять шагов не слышны,

А где хватит на полразговорца,

Там припомнят кремлёвского горца.

Его толстые пальцы, как черви, жирны,

А слова, как пудовые гири, верны,

Тараканьи смеются усища,

И сияют его голенища.

А вокруг него сброд тонкошеих вождей,

Он играет услугами полулюдей.

Кто свистит, кто мяучит, кто хнычет,

Он один лишь бабачит и тычет,

Как подкову, кует за указом указ —

Кому в пах, кому в лоб, кому в бровь, кому в глаз.

Что ни казнь у него — то малина

И широкая грудь осетина.

1933