Jorge Luis Borges, ”Ars Poetica”

Privind la râul făcut din timp și din apă

Să-ți amintești că timpul e un alt râu,

Să știi că ne pierdem și noi precum râul

Și că fețele ni se petrec precum apa.

Să simți că veghea este doar un alt vis

Care visează să nu viseze, că moartea

Temută de carnea noastră e moartea

Din fiece noapte, este ce numim vis.

Să vezi în vremea zilei și-a anului semnul

Zilelor omului și semnul anilor.

Să poți preface amenințările anilor

Fie-n cântare, fie-n rumoare, fie-n alt semn.

Să vezi în moarte visul, și în amurguri

Un aur trist – aceasta e poezia,

Săracă și nemuritoare. E poezia

Venind ca zorii și ca amurgurile.

Iar uneori, în ceasuri târzii, un chip

Privi-va la noi din adânc de oglindă:

Arta va trebui să fie această oglindă

Nouă dezvăluindu-ne propriul chip.

Odiseus, se spune, obosit de minuni,

De dragoste plânse văzându-și Ithaca

Verde, smerită. Arta-i această Ithaca

De verde eternitate, și nu de minuni.

Însă ea este și acel râu nesfârșit

Care rămâne trecând, cristal din același

Nestătător Heraclit, care este același

Și e și altul, precum râul cel nesfârșit.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Mirar el río hecho de tiempo y agua

Y recordar que el tiempo es otro río,

Saber que nos perdemos como el río

Y que los rostros pasan como el agua.

Sentir que la vigilia es otro sueño

Que sueña no soñar y que la muerte

Que teme nuestra carne es esa muerte

De cada noche, que se llama sueño.

Ver en el día o en el año un símbolo

De los días del hombre y de sus años,

Convertir el ultraje de los años

En una música, un rumor y un símbolo,

Ver en la muerte el sueño, en el ocaso

Un triste oro, tal es la poesía

Que es inmortal y pobre. La poesía

Vuelve como la aurora y el ocaso.

A veces en las tardes una cara

Nos mira desde el fondo de un espejo;

El arte debe ser como ese espejo

Que nos revela nuestra propia cara.

Cuentan que Ulises, harto de prodigios,

Lloró de amor al divisar su Itaca

Verde y humilde. El arte es esa Itaca

De verde eternidad, no de prodigios.

También es como el río interminable

Que pasa y queda y es cristal de un mismo

Heráclito inconstante, que es el mismo

Y es otro, como el río interminable.

_____________________________

-Podul din Praga-