Al doilea poem proaspăt tradus acum, din poemele in franceza ale lui Czeslaw Milosz:

~~~~~~~~~~~~~~~~`

Czeslaw Milosz, ”Și totuși cărțile – Et pourtant, les livres”

Și totuși cărțile vor fi acolo pe rafturi, ființe separate,

A fost odată ca niciodată, pe vremea când încă ude,

Ca sub un arbore toamna – castanele strălucitoare,

Care atinse și răsfățate, au început să trăiască

În ciuda oricăror focuri din zare, și în pofida castelelor

Dărâmate, a mărșăluindelor triburi, și a planetelor

în mișcare. „Noi suntem”, spun ele, chiar și în filele lor

Sfâșiate, ori sfârâind în flăcări, cu litera lor zdrobită.

Mult mai durabile decât suntem noi, a căror căldură

Fragilă se rătăcește în amintire, se-împrăștie și piere.

Îmi imaginez pământul când eu nu voi mai fi:

Nu se întâmplă nimic, nici nu se pierde nimic,

E întotdeauna, mereu, un spectacol ciudat,

Vestminte de doamne, crinii sub rouă, un cântec în vale.

Și totuși cărțile vor fi acolo pe rafturi, făcute bine,

Ivite din oameni, dar și din lumină, ivite din înălțime.

-_______________________________________

-traducere de Catalina Franco-

Et pourtant, les livres seront là sur les étagères, êtres séparés

Cela est advenu jadis, encore humides

Comme châtaignes luisantes sous un arbre à l’automne,

Et, touchés, choyés, ils ont commencé à vivre

En dépit des feux à l’horizon, des châteaux explosés,

Tribus en marche, planètes en mouvement.

«Nous sommes » disent-ils, alors même que leurs pages

Étaient arrachées, ou bourdonnant dans les flammes

leurs lettres écrasées au loin. Bien plus durable

Que nous le sommes, dont la frêle chaleur

se refroidit avec la mémoire, se disperse, périt.

J’imagine la terre quand je ne serai plus:

Rien ne se passe, aucune perte, c’est toujours un étrange spectacle,

Des robes des femmes, des lilas couverts de rosée, une chanson dans la vallée.

Pourtant, les livres seront là sur les étagères, bien nés,

Issus du peuple, mais aussi de la lumière, venant des hauteurs.