Dramaturgul rus a lăsat o moștenire literară magistrală și o aventură umană inspirată, așa cum o reflectă Irène Némirovsky în biografia sa extraordinară și concisă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`

Alberto Ojeda , ”Cehov, de la bălegar la șampanie”

Viața neterminată a lui Anton Cehov

– Tot Cehovul, de la primul la ultimul –

Cehov soarbe un pahar de Moët într-o cameră dintr-o localitate balneara din munții Pădurea Neagră. Sticla este cerută de medicul german care îl tratează și care știe că în câteva clipe va înceta definitiv să mai respire. Hemoptizia (aceeași tulburare respiratorie care i-a dat pașaportul lui Molière) își va finaliza astfel opera în plămânii autorului cărții ”Livada cu vișini”, care este chinuit de ani de zile de o tuse sângeroasă.

Olga, soția sa, actriță la Teatrul de Artă Stanislavski, încearcă să-i atenueze suferința punându-i gheață pe corp. Cehov o determina să renunțe. „Nu pui gheață pe o inimă goală”. El este foarte conștient de sfârșitul sau. Îi spune medicului: „Ich Sterbe” [Eu mor]. Dar mai întâi, vrea să soarbă până la capăt ultimul nectar din scurta lui existență de 44 de ani. ”A trecut mult timp de când nu am băut șampanie.” Odată terminată băutura spumoasă, el se întoarce pe partea stângă și respirația i se stinge. Și pentru totdeauna. Suntem pe 15 iulie 1905.

Este o scenă pe care nici măcar dramaturgia sa sublimă (Pescăruşul, Unchiul Vanya, Trei surori…) nu este capabilă să o depăşească. Un punct de sprijin de care să te agăți în zilele grele. Ce lecție mai buna de auto-ajutorare decât sa-i reușească sa bea o ultima cupa? Un gest aristocratic care într-un fel a fost o izbucnire față de toată suferința acumulată și pe care Irène Némirovsky o explică cu măiestrie în ”Viața lui Cehov”, carte publicata recent [2022]. Némirovsky urmează modelul cronologic clasic în narațiunea sa, înarmata cu propoziții scurte, pline de detalii sugestive și revelatoare și presărate cu fragmente de corespondență cehoviană suculentă.

Astfel, ne duce, în primă instanță, la Taganrog, un oraș în declin din sudul Rusiei, cuprins între Marea Azov și stepă. Un praf fierbinte vara și noroaie în restul anului. Nu există nicio scăpare pentru micuțul Anton Pavlovici, supus autorității tiranice a tatălui său, un bigot nenorocit. Insultele și palmele sunt pâinea de zi cu zi pentru un băiat nobil și zâmbitor, care în curând devine conștient că lumea nu merge in acord cu bunele sale sentimente. Este obligat să lucreze ore îndelungate în magazinul alimentar al familiei. O afacere care la sfârșitul zilei lasă doar câteva copeici în sertar. Învață așadar să trăiască cu sărăcia de la o vârstă foarte fragedă, un tovarăș încăpățânat de care nu va scăpa decât pentru anumite perioade. Magazinul ii înghite orele de studiu și somn. Cască și, din când în când, capul ii cade prăbușit pe tejghea.

Dar țarcul îi oferă măcar contemplarea marelui teatru al lumii. Mujicii ii oferă un spectacol zilnic. „Grecii, evreii, rușii, preoții și negustorii interpretau un fel de comedie veșnică al cărui singur spectator era el”, spune Némirovsky, [care nu și-a putut vedea niciodată publicată biografia pentru că a fost deportată în iulie 1942 din Franța la Auschwitz, unde avea să moară o lună mai târziu.]

Acel bagaj i-a oferit lui Cehov un avantaj față de literații de sufragerie, care, de exemplu, ii idealizau pe țărani fără să fi fost vreodată nevoiți să se frece de ei. Cehov, din mediul său umil, știa că aceste învelișuri edulcorate ale mujicilor trădau ignoranța snobă a castei intelectuale. Secolele de supunere în fața feudalismului îi transformaseră aproape în fiare, maltratându-și animalele, soțiile și copiii… Mai târziu, munca de medic în mediul rural, intrând în case care miroseau a bălegar, i-a întărit cunoștințele despre realitatea putredă a Rusiei. Cehov a început sa scrie deja de la o vârstă foarte fragedă. A fondat împreună cu frații săi un ziar pe care, când aceștia au plecat la Moscova, l-a scris singur. Apoi avea să-i întâlnească în capitală.

În timp ce Alexandru și Nikolai s-au prăbușit din cauza alcoolului și a căsătoriilor dezastruoase, el a încercat să iasă la lumina scriind ca un sclav la galere. Era singura modalitate de a strânge suficienți bani pentru a-și întreține familia neproductivă. Norocul a vrut să-l pună în calea lui Nikolái Leikin, un editor puternic în căutare de tinere talente, care l-a primit în revista sa ”Scântei”, o revistă cu mulți cititori. Acolo, în 1882, a început să-și cimenteze cariera de povestitor. Leikin ii explică clar ce vrea: „Povestiri scurte și distractive”. Cehov se supune și își răspândește talentul în multe alte publicații. Îi este greu să împace pregătirea de medic cu termenele limită, dar este tenace și ascultător.

Un critic nemilos, convins că nu e mare lucru de capul acestui autor în devenire lansează o profeție îngrozitoare: „Va muri beat sub vreun portic”.

El, totuși, își croia drumul. Și de fiecare dată era tot mai nepăsător la bârfe și așteptări. „Exista o libertate interioară superbă în el, ceva evaziv, alunecos, contradictoriu și viu pe care nimeni nu l-a putut supune vreodată”, spune Némirovsky, care s-a născut cu doi ani înainte de moartea lui și care a avut in el un profesor incontestabil. În 1887 a vrut să se distanțeze de eticheta de comedie cu opera sa ”Ivánov”, personaj inspirat de fratele său Alexandru, dar care reflecta unele vicii ale societății ruse a vremii sale, care îi jigneau pe cei ”respectabili”. Despre ce vicii e vorba? Unul la care face referire Cehov în mod expres merită evidențiat în lumina evenimentelor actuale: „Combativitatea rusă are o calitate specifică: obosește repede”. La premiera ”Pescăruşului” a mai trăit un moment de respingere. Ambele lucrări au cules ulterior mari succese.

Experiențe care i-au consolidat poate neîncrederea (o trăsătură care l-a îndepărtat de misticul Tolstoi) și convingerea că viața nu are sens. Cuiva, care l-a întrebat despre acest sens evaziv, el i-a răspuns, deja obosit de întrebare: „Vrei să știi ce este viața? E ca și cum m-ai întreba ce este un morcov. Un morcov este un morcov și nimic altceva.” Chiar și așa, ne-a lăsat experienta lui care amintește de Moët și sfaturi de genul: „Bucurați-vă. Fiți fericiți. Nu te gândi la boli. Scrie des prietenilor tăi. Fiecare oră este prețioasă. Ai grijă și bucură-te și încearcă să nu suferi de indigestie sau de proastă dispoziție”.

Luăm aminte la asta, dragă Anton.

-traducere de Catalina Franco–

**

Cehov, pictat de Osip Braz (1898) – Tetryakov Gallery