Adam Zagajewski, ,,Șaptesprezece ani – Siedemnastoletni ”
Franz Schubert, un copilandru,
la șaptesprezece ani, compunea,
jelania lui Gretchen, de-aceeași vârstă cu el.
„Meine Ruh ist hin, mein Herz ist schwer”.
Moartea, marele vânător de talente, acum
îi acordă atenție.
Și, una după alta, trimite invitații.
Întâia, apoi o alta, și încă una.
Iar Schubert cere înțelegere,
n-ar vrea să ajungă cu mâinile goale.
Însă ca s-o refuze nu se cuvine.
Paisprezece ani mai târziu avea loc
întâiul lui concert pe celălalt tărâm.
De ce strălucirea ucide. De ce puterea e oarbă.
„Mein Ruh ist hin, mein Herz ist schwer”.
______________________________
Franz Schubert, siedemnastoletni,
siedemnastoletni wyrostek, pisze
muzykę do skargi Gretchen, rówieśnicy.
„Meine Ruh ist hin, mein Herz ist schwer”.
Wielki łowca talentów, śmierć, natychmiast
zwraca na niego życzliwą uwagę.
Wysyła zaproszenia, jedno po drugim.
Jedno. Po. Drugim. Schubert prosi o
wyrozumiałość, nie chce przychodzić
z pustymi rękami. Nie wypada mu odmówić.
W czternaście lat później odbywa się
jego pierwszy koncert po tamtej stronie.
Dlaczego jasność zabija. Czemu siła oślepia.
„Meine Ruh ist hin, mein Herz ist schwer”.
**
Portretul lui Franz Schubert, în vârstă de 17 ani
______________________________________________
Johann Wolfgang von Goethe, ”Faust” – jelania lui Gretchen
Liniștea mea s-a dus,
inima mea e grea;
Nicicând, niciodată
n-o voi mai afla.
Unde nu-l am,
acolo mi-e mormântul,
amară-mi este
întreaga lume.
Bietul meu cap
e năuc,
biata mea minte
e sfâșiată.
Liniștea mea s-a dus,
inima mea e grea;
Nicicând, niciodată
n-o voi mai afla.
Doar dupa el mă uit
Pe fereastră
Doar pentru el ma duc
Afara din casa.
Pasul lui larg,
trupul lui nobil,
zâmbetul gurii,
puterea ochilor,
vorbirea lui
fermecată,
strângerea lui de mână,
și, o, sărutarea-i!
Liniștea mea s-a dus,
inima mea e grea;
Nicicând, niciodată
n-o voi mai afla.
Sufletul meu
se îndeamnă
numai spre el.
O, de-ar putea
sa-l țină la el!
Și sărutările lui,
O, cum le vreau,
De sărutările lui
ar trebui sa pier!
____________________________
Meine Ruh ist hin,
Mein Herz ist schwer;
Ich finde sie nimmer
und nimmermehr.
Wo ich ihn nicht hab,
Ist mir das Grab,
Die ganze Welt
Ist mir vergällt.
Mein armer Kopf
Ist mir verrückt,
Mein armer Sinn
Ist mir zerstückt.
Meine Ruh ist hin,
Mein Herz ist schwer,
Ich finde sie nimmer
und nimmermehr.
Nach ihm nur schau ich
Zum Fenster hinaus,
Nach ihm nur geh ich
Aus dem Haus.
Sein hoher Gang,
Sein edle Gestalt,
Seines Mundes Lächeln,
Seiner Augen Gewalt,
Und seiner Rede
Zauberfluß,
Sein Händedruck,
Und ach sein Kuß!
Meine Ruh ist hin,
Mein Herz ist schwer,
Ich finde sie nimmer
und nimmermehr.
Mein Busen drängt
Sich nach ihm hin,
Ach dürft ich fassen
Und halten ihn,
Und küssen ihn,
So wie ich wollt,
An seinen Küssen
Vergehen sollt!
______________________________
-traducere de Catalina Franco-
_______________________________