Vino-n codru la izvorul …
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, ”Invitația – Die Einladung”

Am să-ți arăt un loc dumnezeiesc de frumos, un loc într-adevăr divin. Locul se află ascuns într-o pădure liniștită, binecuvântată, cuminte, verde, ca un gând într-un gând. Este într-un vale molatecă, blândă, necălcată de nimeni. Atât de caldă zace îngropată între copaci, o, atât de dulce stă ascunsă, încât îmi imaginez că aș vrea să te sărut acolo, cu sărutări adânci, blânde, dulci și lungi, cu săruturi care ar opri orice cuvânt, chiar și pe cea mai frumos și mai bun. Locul, atât de delicat și atât de îndepărtat pe cât este, nu este trecut ca loc de interes în nicio carte de călătorie. O cărare mică șerpuind printre tufișuri dese duce spre valea aceea, spre locul minunat unde vreau să-ți arăt, minunata mea, cât te iubesc, unde vreau să-ți arăt, îngerul meu, cât te ador. Acolo noi ne-am îmbrățișa și ne-am strânge la piept ca de la sine, și ca de la sine ni s-ar atinge buzele. Tu încă nu știi cum pot eu să sărut. Așa că vino la locul unde nu mai există nimic altceva decât foșnetul minunat al copacilor înalți, și vei afla acolo. Eu n-o să spun o vorbă, și nici tu n-ai să spui vreun cuvânt, vom tăcea amândoi, doar frunzele vor șopti încetișor, iar dulceața soarelui va străpunge ramurile delicate. O, ce liniște, ce liniște va fi când ne vom săruta, ce frumos va fi când buzele noastre vor fi însetate și flămânde de dragoste, ce dulce va fi când ne vom iubi în valea tăcută și dragă. Vom dori să ne mângâiem și să ne sărutăm la nesfârșit până când o să vină seara și, odată cu ea, argintiile, sclipitoarele stele și dumnezeiasca lună. Nu vom avea a ne spune nimic unul altuia, pentru că totul ar fi să fie doar un prelung sărut, un sărut încântător, neîncetat, neîntrerupt, vreme de de ore și ore. Cine vrea să iubească nu mai vrea să vorbească, fiindcă cine vrea să vorbească nu mai vrea să iubească. O, vino la locul sfânt, la locul încântător al iubirii, la locul unde totul se pierde în împlinire și unde totul se îneacă și moare în iubire. Păsările vor ciripi fericite în jurul nostru și noaptea va revărsa asupra-ne o liniște cerească. Lumea va rămâne în urma noastră și răpiți de iubire, vom fi doi copii ai pământului și vom simți ce înseamnă viața, vom simți ce înseamnă să trăiești. Cine nu iubește nu are o existență, nu este aici, a murit. Cel ce iubește învie din morți și doar cel ce iubește e viu.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

Ich habe dir ein himmlisch schönes Plätzchen zu zeigen, Himmlische. Der Ort liegt ganz im stillen, bescheidenen, grünen Wald verborgen, wie ein Gedanke in einem Gedanken. Es ist eine weiche, milde Schlucht, die von niemand besucht wird. Sie liegt in den Bäumen so warm begraben, o so süß versteckt, dort, bilde ich mir ein, möchte ich dich küssen, mit innigen, sanften, süßen und langen Küssen, mit Küssen, die alles Reden, selbst das schönste und beste, verbieten. Der Ort, so zart und so abgelegen, wie er ist, steht in keinem Reisebuch als Sehenswürdigkeit verzeichnet. Ein kleiner, durch dichtes Gebüsch sich windender Fußpfad führt zu der Schlucht, zu dem Wunderort, wo ich dir zeigen möchte, Wunderbare, wie ich dich liebe, wo ich dir zeigen möchte, Engel, wie ich dich vergöttere. Dort umschlingt und umhalst man sich wie von selber, und wie von selber berühren sich die Lippen. Du weißt noch nicht, wie ich küssen kann. So komm an den Ort, wo nichts ist als das liebliche Rauschen der hohen Bäume, dort wirst du es erfahren. Ich werde kein Wort reden, und auch du wirst kein Wort reden, wir werden beide schweigen, nur die Blätter werden leise flüstern, und der süße Sonnenschein wird durch das zierliche Geäste brechen. O wie still, wie still wird es sein, wenn wir uns küssen, wie schön wird es sein, wenn unsere Lippen liebesdurstig und -hungrig aneinanderhängen, wie süß wird es sein, wenn wir in der stillen, lieben Schlucht uns lieben. Wir wollen uns liebkosen und küssen in einem fort, bis der Abend kommt und mit ihm die silbern blitzenden Sterne und der Mond, der göttliche. Zu sagen werden wir uns nichts haben, denn es soll alles nur ein Kuß, ein unaufhörlicher, ununterbrochener, stunden-stundenlanger entzückender Kuß sein. Wer lieben will, will nicht mehr sprechen, denn wer sprechen will, will nicht mehr lieben. O komm an den heilig entrückten Ort der Tat, an den Ort der Ausübung, wo alles sich verliert in Erfüllung, und wo alles ertrinkt und erstirbt in Liebe. Die Vögel werden uns mit ihrem fröhlichen Gesang umzwitschern und in der Nacht wird eine himmlische Stille um uns sein. Was man Welt nennt, wird hinter uns liegen, und gefangen gehalten von dem Entzücken, werden wir beide Kinder der Erde sein und fühlen, was Leben heißt, empfinden, was Dasein heißt. Wer nicht liebt, hat kein Dasein, ist nicht da, ist gestorben. Wer Lust zu lieben hat, steht von den Toten auf, und nur wer liebt, ist lebendig.