William Wordsworth, ,,Secerătoarea solitară – The Solitary Reaper”

Iată-o, singuratecă-n lan,

O copilă din Highland!

Seceră spice, doar sieși cântă;

Mai stai, ori pleacă-n tăcere!

Singură taie și leagă spice,

Cântă cu dor, cu melancolie;

Ascult-o! Valea adâncă

Toată revarsă de cântec.

Nicio privighetoare vreodată

N-a scos melodii mai duioase

Celui retras la umbră

Printre nisipuri arabe:

Și niciun cuc n-a cântat primăvara,

Cu melodia-i îmbietoare,

Făcând să tresară departe

Marea Hebridelor.

Nu-mi spune nimeni ce cântă?

Poate că-n plânsu-i suspină

După ce-a fost vreodată, vreo nefericire,

După vreo bătălie pierdută:

Ori poate pentru-un necaz,

Ceva întâmplat chiar azi?

Poate-a pierdut, poate-o doare ceva

Ce va fi fost, și s-ar mai putea întâmpla ?

Dar, orice cânta, copila cânta

O melodie fără sfârșit;

Eu o priveam – iar ea trudea cântând,

Se încovoia peste spice;

O ascultam, am rămas nemișcat;

Apoi, în timp ce dealul urcam,

În inima-mi cântecul ei l-am păstrat

Și după ce n-am mai auzit-o.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Behold her, single in the field,

Yon solitary Highland Lass!

Reaping and singing by herself;

Stop here, or gently pass!

Alone she cuts and binds the grain,

And sings a melancholy strain;

O listen! for the Vale profound

Is overflowing with the sound.

No Nightingale did ever chaunt

More welcome notes to weary bands

Of travellers in some shady haunt,

Among Arabian sands:

A voice so thrilling ne’er was heard

In spring-time from the Cuckoo-bird,

Breaking the silence of the seas

Among the farthest Hebrides.

Will no one tell me what she sings?—

Perhaps the plaintive numbers flow

For old, unhappy, far-off things,

And battles long ago:

Or is it some more humble lay,

Familiar matter of to-day?

Some natural sorrow, loss, or pain,

That has been, and may be again?

Whate’er the theme, the Maiden sang

As if her song could have no ending;

I saw her singing at her work,

And o’er the sickle bending;—

I listened, motionless and still;

And, as I mounted up the hill,

The music in my heart I bore,

Long after it was heard no more.