Roberto Juarroz, ”Biblioteca – La biblioteca”

·

Roberto Juarroz, ”Biblioteca – La biblioteca”

Acolo aerul este altfel,

acolo totu-i zburlit de un șuvoi de aer

care nu vine dintr-un anume text ori din altul,

dar care le leagă pe toate

ca un cerc magic.

Acolo tăcerea e altfel.

E adunată acolo toată iubirea și spaima,

și toată gândirea. Aproape toată moartea,

aproape toată viața și, mult mai mult, chiar

toate visele curăţate din pomul nopţii.

Acolo și sunetul este altfel.

Va trebui să înveți să asculți

cum se ascultă o muzică fără vreun instrument.

Ceva strecurându-se printre pagini,

printre imagini, și printre scris și alb.

Dar mai presus de memorie, de semnele ce o imită,

de fantasmele și de îngerii ce-i copiază amintirea

și-i decolorează conturul timpului,

și, pe deasupra, lipsită de desene,

biblioteca e locul care așteaptă.

Poate că e așteptarea tuturor oamenilor,

fiindcă și oamenii sunt altfel acolo.

Ori poate se așteaptă ca tot ce e scris

să se rescrie singur;

Însă cumva, într-o altă lume,

de cineva asemenea oamenilor

când oamenii n-au să mai fie.

Sau poate că e numai așteptarea

ca toate cărțile să se deschidă deodată,

ca un consemn metafizic,

astfel încât să se facă deodată

suma la toate lecturile;

acea întâlnire mai naltă ce va să salveze omul.

Dar, mai presus de orice, biblioteca este

o așteptare

trecând dincolo de versuri,

trecând dincolo de abis,

esență de așteptare ce-ar pune sfârșit așteptării,

a fi mult mai mult decât așteptarea,

ar fi mai mult decât cărțile,

ar fi mai mult decât moartea.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________-

El aire es allí diferente,

está erizado todo por una corriente

que no viene de este o aquel texto,

sino que los enlaza a todos

como un círculo mágico.

El silencio es allí diferente.

Todo el amor reunido, todo el miedo reunido,

todo el pensar reunido. Casi toda la muerte,

casi toda la vida y, además, todo el sueño

que pudo despejarse del árbol de la noche.

Y el sonido es allí diferente.

Hay que aprender a oírlo

como se oye una música sin ningún instrumento.

Algo que se desliza entre las hojas,

las imágenes, la escritura y el blanco.

Pero más allá de la memoria y los signos que la imitan,

más allá de los fantasmas y los ángeles que copian la memoria

y desdibujan los contornos del tiempo,

que además carece de dibujo,

la biblioteca es el lugar que espera.

Tal vez sea la espera de todos los hombres,

porque también los hombres son allí diferentes.

O tal vez sea la espera de que todo lo escrito

vuelva nuevamente a escribirse;

pero, de alguna otra forma, en algún otro mundo,

por alguien parecido a los hombres

cuando los hombres ya no existan.

O tal vez sea tan solo la espera

de que todos los libros se abran de repente,

como una metafísica consigna,

para que se haga de golpe la suma de toda la lectura;

ese encuentro mayor que quizá salve al hombre.

Pero, sobre todo, la biblioteca es una espera

que va más allá de letra,

más allá del abismo,

la espera concentrada de acabar con la espera,

de ser más que la espera,

de ser más que los libros,

de ser más que la muerte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s