Fiecare primăvară este singura primăvară – o uimire perpetuă.

Ellis Peter

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`

Patrick Kavanagh, ”Inocență – Innocenza – Innocence”

Râdeau de singurul lucru pe care-l iubeam –

Dealul ca un triunghi ce atârna

Sub Big Forth. Spuneau

Că eram mărginit de gardul viu

De la mica mea fermă și că lumea n-o cunoșteam.

Dar eu știam că iubirea e ușa spre viață,

Că peste tot ușa-i aceeași.

Rușinat de dragostea asta a mea,

Am alungat-o din mine și am numit-o șanț

Deși cu privirea-i de violete îmi zâmbea.

Acum însă mă-întorc la crengile de mărăcini.

Roua dimineților de vară indiană se așează

Pe tulpinile albe ale cartofilor

Câți ani am?

Nu știu câți ani am

Nu sunt la vârsta când mori;

Despre femei nu știu nimic,

Nimic despre orașe,

Dar nu pot muri

De nu trec dincolo de mărăcinii gardului viu.

-traducere de Catalina Franco–

___________________________________

They laughed at one I loved –

The triangular hill that hung

Under the Big Forth. They said

That I was bounded by the whitethorn hedges

Of the little farm and did not know the world.

But I knew that love’s doorway to life

Is the same doorway everywhere.

Ashamed of what I loved

I flung her from me and called her a ditch

Although she was smiling at me with violets.

But now I am back in her briary arms;

The dew of an Indian Summer morning lies

On bleached potato-stalks –

What age am I?

I do not know what age I am,

I am no mortal age;

I know nothing of women,

Nothing of cities,

I cannot die

Unless I walk outside these whitethorn hedges.