Dintre toate păcatele psihologiei, cea mai mortală este indiferența sa față de frumos. La urma urmei, o viață este un lucru frumos. Dar, citind cărți de psihologie, nu ți-ai imagina asta niciodată.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~

James Hillman, ”Codul sufletului – Caracter, vocație, destin”

”O vocație poate fi amânată, ocolită, uneori pierdută din vedere. Sau ne poate deține în totalitate. Nu contează: va ieși până la urmă. Daimonul nu ne abandonează.

Sufletul se folosește de ceea ce are nevoie. Dimpotrivă, înțelepciunea și simțul practic pe care le demonstrează în folosirea accidentelor și nenorocirilor sunt uimitoare.

Înainte de naștere, sufletul fiecăruia dintre noi alege o imagine sau un desen pe care apoi îl vom trăi pe pământ, și primește un însoțitor care să ne ghideze aici sus, un daimon, care este unic și tipic pentru noi. Totuși, când venim pe lume, uităm toate acestea și credem că am venit goi. Daimonul este cel care își amintește conținutul imaginii noastre, elementele desenului ales, el este deci purtătorul destinului nostru.Trebuie să acordăm o atenție deosebită copilăriei, să surprindem primele semne ale daimonului la lucru, să-i înțelegem intențiile și să nu-i blocam drumul. Celelalte consecințe practice urmează de la sine:

a) să recunoaștem vocația ca fapt fundamental al existenței umane;

b) să ne aliniem viața cu ea;

c) să găsim bunul simț de a înțelege că accidentele vieții, inclusiv durerea sufletului și repercusiunile naturale pe care carnea le aduce cu ea, fac parte din proiectarea imaginii, sunt necesare acesteia și contribuie la realizarea ei.

Vreau să putem vedea cum ceea ce fac și suferă copiii are de-a face cu nevoia de a găsi un loc pentru vocația lor specifică în această lume. Copiii încearcă să trăiască două vieți deodată, viața cu care s-au născut și viața locului și a oamenilor în care s-au născut. Imaginea unui întreg destin este înghesuită într-o ghindă minusculă, o sămânță de stejar uriaș pe umeri subțiri. Iar vocea care cheamă este puternică și insistentă și la fel de imperioasă ca și vocile represive ale mediului. Vocația se exprimă în mofturile și încăpățânarea, în timiditatea și reticența care par să întoarcă copilul împotriva lumii noastre, în timp ce ele servesc poate la protejarea lumii pe care o aduce cu el și din care provine. Sufletul coboară pe patru căi: prin trup, prin părinți, prin loc, prin condițiile exterioare.

În primul rând, corpul: a coborî, adică a crește, înseamnă a respecta legea gravitației, urmând curba descendentă care însoțește îmbătrânirea.

În al doilea rând, acceptă că ești un membru al familiei tale, că faci parte din arborele tău genealogic, așa cum este, cu ramurile lui răsucite și ramurile putrede.

În al treilea rând, trăiește într-un loc care se potrivește sufletului tău și te leagă de el cu îndatoriri și obiceiuri.

În sfârșit, dă înapoi, cu gesturi care să-ți declare atașamentul deplin față de această lume, lucrurile pe care ți le-a oferit mediul.

În acest moment, devine extraordinar de ușor să ne înțelegem viața: oricum am fi, nu am putea fi altfel. Fără regrete, fără întorsături greșite, fără greșeli reale. Ochiul necesității dezvăluie că ceea ce facem este doar ceea ce ar fi putut fi.”

***

”Există ceva în fiecare dintre noi care ne determină să fim într-un anumit fel, să facem anumite alegeri, să luăm anumite căi – chiar dacă uneori astfel de pași pot părea întâmplători sau nerezonabili? Dacă există, este daimonul, „demonul” pe care fiecare dintre noi îl primește ca însoțitor înainte de naștere, conform mitului lui Er spus de Platon. Dacă există, este ceea ce se ascunde în spatele unor cuvinte precum „vocație”, „chemare”, „personaj”. Dacă există, este cheia citirii „codul sufletului”, acel tip de limbaj codificat care ne determină să acționăm, dar pe care nu îl înțelegem întotdeauna. După ani de investigații asupra psihicului, care l-au făcut autorul unor eseuri memorabile precum The myth of analysis și Re-vision of psychology, James Hillman a dorit să ne ofere prin această carte dovezile detaliate ale existenței și modalităților de operare a daimonului. Și a ales o modalitate neobișnuită și foarte eficientă, adică să folosească drept exemple nu cazuri clinice obscure, ci soarta personajelor pe care fiecare cititor le cunoaște: de la Judy Garland la John Lennon și Tina Turner, de la Truman Capote la Quentin Tarantino și Woody Allen, de la Hannah Arendt la Richard Nixon și Henry Kissinger, de la Hitler la ucigașii în serie. Prin această abundență de povești elocvente și paradigmatice, Hillman a reușit să ne facă să înțelegem că, dacă psihologia s-a dovedit incapabilă să explice cele mai profunde alegeri care decid viața tuturora, tocmai pentru că pierduse contactul cu daimonul. Și mai presus de toate să ne facă să simțim din nou prezența acestui tovarăș secret de care depinde, mai mult decât orice alt element, viața noastră.

Codul sufletului a apărut pentru prima dată în 1996”.

-din prefață-

______________________________

traducere de Catalina Franco-