Henry Wadsworth Longfellow, ”Un psalm pentru viață – Un salmo per la vita – A Psalm Of Life”

Nu-mi spune în versuri de jale

Că viața e un vis gol!

Fiindcă sufletul adormit este mort,

Iar lucrurile nu sunt chiar ceea ce par.

Viața este reală! Viața este serioasă!

Și nu mormântul e scopul ei.

„Praf fost-ai și-n praf te-i întoarce” –

Nu despre suflet vorbește.

Nu bucuria și nu tristețea,

Ne sunt sfârșitul ori calea predestinată;

Ci acţiunea, astfel ca fiece mâine

Să ne găsească mai sus decât azi.

Arta e lungă, iar timpul e trecător,

Și inima noastră, chiar tare și curajoasă,

Bate ca într-o tobă înfundată, și însoțește

Marșuri funebre către mormânt.

În câmpul larg de luptă al lumii,

În bivuacul Vieții,

Nu te lăsa mânat ca neștiutoarea vită!

Tu fii erou în luptă!

Oricât de plăcut, n-ai încredere în viitor!

Lasă trecutul mort să-și îngroape morții!

Acționează, — acționează-n Prezentul viu!

Cu inima-n piept, cu Dumnezeu deasupra!

Viețile marilor oameni ne amintesc:

Ne putem face viața sublimă,

Iară, plecând, să lăsăm în urmă

Urme de pași pe nisipul timpului;

Urme de pași, pe care poate vreunul,

Un frate părăsit ori descumpănit,

Ori poate în naufragiu pe marea vieții,

Văzându-i, va prinde din nou curaj.

Să ne ridicăm, și să fim, așadar,

Cu inima gata să înfrunte orice destin:

În truda noastră de zi cu zi,

Să învățam așteptarea muncind.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________-

Non dirmi in dolenti versi

che la vita è vuoto sogno!

Perché un’anima assopita è morta,

e le cose non sono ciò che sembrano.

La vita è reale! La vita è seria!

E la tomba non è la sua meta.

„Polvere eri e polvere ritornerai”

non fu detto per l’anima.

Non il piacere, né il dolore

sono il nostro destino o la via,

ma l’agire, affinché ogni domani

ci trovi più avanti dell’oggi.

E’ lunga l’arte e il Tempo è fugace,

ed i nostri cuori, benché forti ed impavidi,

come tamburi smorzati accompagnano

una marcia funebre verso la tomba.

Nel vasto campo di battaglia del mondo,

nel bivacco della Vita,

non siate come sciocche mandrie portate a pascolare!

Siate eroi nella lotta!

Non confidate nel Futuro, per quanto ciò sia piacevole!

lasciate che il morto Passato seppellisca i suoi morti!

Agite, – agite nel vivo Presente!

Il cuore ben fermo, Dio per guida!

Le vite dei grandi uomini ci ricordano

che possiamo rendere le nostre vite sublimi,

e, morendo, lasciare dietro di noi

impresse le impronte nella sabbia del tempo.

Impronte che forse qualcun altro,

navigando sull’oceano della vita,

un fratello naufrago e derelitto,

a vederle riprenda di nuovo coraggio.

Alziamoci, allora, e mettiamoci all’opera,

con l’animo pronto ad affrontare qualsiasi destino:

col diuturno sforzo noi si possa

imparare a lavorare e ad attendere.

-traducere de Marco Maggini-

______________________

Tell me not, in mournful numbers,

Life is but an empty dream!

For the soul is dead that slumbers,

And things are not what they seem.

Life is real! Life is earnest!

And the grave is not its goal;

Dust thou art, to dust returnest,

Was not spoken of the soul.

Not enjoyment, and not sorrow,

Is our destined end or way;

But to act, that each to-morrow

Find us farther than to-day.

Art is long, and Time is fleeting,

And our hearts, though stout and brave,

Still, like muffled drums, are beating

Funeral marches to the grave.

In the world’s broad field of battle,

In the bivouac of Life,

Be not like dumb, driven cattle!

Be a hero in the strife!

Trust no Future, howe’er pleasant!

Let the dead Past bury its dead!

Act,— act in the living Present!

Heart within, and God o’erhead!

Lives of great men all remind us

We can make our lives sublime,

And, departing, leave behind us

Footprints on the sands of time;

Footprints, that perhaps another,

Sailing o’er life’s solemn main,

A forlorn and shipwrecked brother,

Seeing, shall take heart again.

Let us, then, be up and doing,

With a heart for any fate;

Still achieving, still pursuing,

Learn to labor and to wait.