Dylan Thomas, ,, Dealul ferigilor – Fern Hill”

Atunci eram tânăr și simplu sub ramuri de măr

La casa plină de cântec, ferice că iarba e verde,

Noaptea deasupra văii strălucitoare de stele,

Timpul mă îngăduia să mă bucur, și să mă Nalț auriu sub glorioasa împlinire a ochilor lui,

Și, venerat printre care de fân, să fiu prințul cetății cu mere,

Și, pentru o vreme, eu – domnul pomilor și al frunzelor -,

Să mă cobor pe poteca cu margarete și orz,

Sub strălucirile vântului, de-a lung de râuri în jos.

Și eram verde și nepăsător și mult faimos prin hambare,

În fericirea ogrăzii cântam, fiindcă ferma era acasă,

Sub soarele care e tânăr numai o singură dată,

Și răbdător era timpul îngăduindu-mi a mă juca,

Și prin harul însemnelor lui să fiu verde și auriu,

Și eram verde și auriu, și vânător și cioban,

Vițeii din corn îmi cântau, și rece și limpede mie-mi

Lătrau vulpile de pe deal,

Și încetișor și dulce suna Sabatul

În pietricelele râului sacru.

Câtă vreme soarele alerga, era totul fermecător, și

Fânul înalt cât casa, și melodiile din hogeag, și aerul

Încântător ca niște jocuri de ape,

Și focul verde ca iarba.

Iar noaptea, sub stelele simple,

Pe când în somn călăream, acasă veneau cucuvelele,

Și pe sub luna mare, și prin grânare auzeam

Cum fericite fâlfâie mierlele, pe lângă care de fân,

Și cum în noapte fulgeră caii.

Apoi a urmat trezirea, și ferma s-a întors, ca un vagabond

Alb de rouă, și-a fost cu cocoșul pe umăr: toate,

Toate erau strălucire, era Adam și fecioară,

Cerul din nou se îngroșase, iar soarele

Rotund se învârtea, înfierbântați

Ieșeau caii vrăjiți

Și nechezând din hambarul verde

Înspre câmpiile laudei.

Și venerat printre vulpi și fazani la casa fericită,

Sub norii noi, și bucuros – cât mă ținea și inima,

Sub soarele ce răsărea pentru totdeauna,

Cărările mele cu nepăsare le străbăteam,

Poftele mele alergau pe căpițele nalte cât casa

Și de nimic nu-mi păsa, în avântu-mi de cer albastru,

Și nici că timpu-mi lăsa, în cotitura-i melodioasă,

Doar câteva cântece de dimineață, mai înainte

De-a fi urmat din har de copiii verzi și de aur,

Și nu-mi păsa, în zilele albe de miel, că timpul m-ar fi adus

În podul cu rândunele, plin pân’la umbra mâinilor mele,

Sub luna mereu răsărind,

Și nici că în somn călărind

Il auzeam zburând la un loc cu înaltele pajiști,

Ori că m-aș fi trezit plecat de la fermă de pe pământul fără copii.

O, când eram tânăr și simplu, și de puterea-i îngăduit,

Timpul m-ar fi păstrat și verde și murind,

Numai că eu – ca marea – cântam înlănțuit.

-traducere de Catalina Franco-

________________________

Now as I was young and easy under the apple boughs

About the lilting house and happy as the grass was green,

The night above the dingle starry,

Time let me hail and climb

Golden in the heydays of his eyes,

And honoured among wagons I was prince of the apple towns

And once below a time I lordly had the trees and leaves

Trail with daisies and barley

Down the rivers of the windfall light.

And as I was green and carefree, famous among the barns

About the happy yard and singing as the farm was home,

In the sun that is young once only,

Time let me play and be

Golden in the mercy of his means,

And green and golden I was huntsman and herdsman, the calves

Sang to my horn, the foxes on the hills barked clear and cold,

And the sabbath rang slowly

In the pebbles of the holy streams.

All the sun long it was running, it was lovely, the hay

Fields high as the house, the tunes from the chimneys, it was air

And playing, lovely and watery

And fire green as grass.

And nightly under the simple stars

As I rode to sleep the owls were bearing the farm away,

All the moon long I heard, blessed among stables, the nightjars

Flying with the ricks, and the horses

Flashing into the dark.

And then to awake, and the farm, like a wanderer white

With the dew, come back, the cock on his shoulder: it was all

Shining, it was Adam and maiden,

The sky gathered again

And the sun grew round that very day.

So it must have been after the birth of the simple light

In the first, spinning place, the spellbound horses walking warm

Out of the whinnying green stable

On to the fields of praise.

And honoured among foxes and pheasants by the gay house

Under the new made clouds and happy as the heart was long,

In the sun born over and over,

I ran my heedless ways,

My wishes raced through the house high hay

And nothing I cared, at my sky blue trades, that time allows

In all his tuneful turning so few and such morning songs

Before the children green and golden

Follow him out of grace,

Nothing I cared, in the lamb white days, that time would take me

Up to the swallow thronged loft by the shadow of my hand,

In the moon that is always rising,

Nor that riding to sleep

I should hear him fly with the high fields

And wake to the farm forever fled from the childless land.

Oh as I was young and easy in the mercy of his means,

Time held me green and dying

Though I sang in my chains like the sea.