La ora dimineții – un nou poem de Pavese
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Cesare Pavese, ”Tu ai sânge, răsuflet – Hai un sangue, un respiro”
Ești făcută din carne
din păr și privire.
Pământul și plantele,
lumina și cerul de martie
îți seamănă și vibrează –
râsul și pasul tău
sunt ca un susur de ape –
între ochii tăi, riduri
se strâng ca norii –
un bulgăr de soare
e trupul tău tandru.
Şi tu ai sânge, răsuflet.
Trăiește pe pământul acesta.
În știi miresmele,
trezirile-n zori, anotimpurile,
și tu te-ai jucat la soare,
și-ai stat cu noi de vorbă.
Ești apă curată, și ești lăstarul
primăvăratec, tăcere ce
germinează, și ești copilul
ce s-a jucat
sub alte ceruri,
ai în priviri tăcerea,
un nour ivit
ca un pui mic în vazduh.
Acum surâzi și murmuri
deasupra acelei tăceri.
Fruct dulce trăind
sub cerul senin,
care respiri și trăiești
acest anotimp al nostru,
în liniștea ta ascunsă
este puterea ta. Ca
firul de iarbă vie
tu tremuri în aer zglobie,
dar tu, tu ești pământ.
Ești rădăcină aspră.
Ești țărâna care așteaptă.
-traducere de Catalina Francu-
___________________________
Hai un sangue, un respiro.
Sei fatta di carne
di capelli e di sguardi
anche tu. Terra e piante,
cielo di marzo, luce,
vibrano e ti somigliano –
il tuo riso e il tuo passo
come acque che sussultano –
la tua ruga fra gli occhi
come nubi raccolte –
il tuo tenero corpo
una zolla nel sole.
Hai un sangue, un respiro.
Vivi su questa terra.
Ne conosci i sapori
le stagioni i risvegli,
hai giocato nel sole,
hai parlato con noi.
Acqua chiara, virgulto
primaverile, terra,
germogliante silenzio,
tu hai giocato bambina
sotto un cielo diverso,
ne hai negli occhi il silenzio,
una nube, che sgorga
come polla dal fondo.
Ora ridi e sussulti
sopra questo silenzio.
Dolce frutto che vivi
sotto il cielo chiaro,
che respiri e vivi
questa nostra stagione,
nel tuo chiuso silenzio
è la tua forza. Come
erba viva nell’aria
rabbrividisci e ridi,
ma tu, tu sei terra.
Sei radice feroce.
Sei la terra che aspetta.
catalinafrancoblog 