Margherita Guidacci, ”Cochilia – La conchiglia”

Nu ție îți aparțin, deși acum în găoacea

Mâinilor tale odihnesc, trecătorule,

Nici nisipului din care m-ai adunat

Și unde m-aflam de mult, înainte ca

Mirabila-mi formă să se ofere ochilor tăi.

Stau lângă peștii zglobii, lângă alge,

Viață am luat din pântecul valului liber.

Nici urăsc și nici uit, însă m-a împrăștiat furtuna amară.

De aceea în mine doare antica patrie și îmi

Suspină și-oftează sufletul meu marin,

În timp ce taina mi-o ții în palmă

Și cu uimire spre ea urechea străină-ți înclini.

-traducere de Catalina Franco-

__________________________________

Non a te appartengo, sebbene nel cavo

Della tua mano ora riposi, viandante,

Né alla sabbia da cui mi raccogliesti

E dove giacqui lungamente, prima

Che al tuo sguardo si offrisse la mia forma mirabile.

Io compagna d’agili pesci e d’alghe

Ebbi vita dal grembo delle libere onde.

E non odio né oblio ma l’amara tempesta me ne divise.

Perciò si duole in me l’antica patria e rimormora

Assiduamente e ne sospira la mia anima marina,

Mentre tu reggi il mio segreto sulla tua palma

E stupito vi pieghi il tuo orecchio straniero.

__________________________________

Non a te appartengo, sebbene nel cavo

Della tua mano ora riposi, viandante,

Né alla sabbia da cui mi raccogliesti

E dove giacqui lungamente, prima

Che al tuo sguardo si offrisse la mia forma mirabile.

Io compagna d’agili pesci e d’alghe

Ebbi vita dal grembo delle libere onde.

E non odio né oblio ma l’amara tempesta me ne divise.

Perciò si duole in me l’antica patria e rimormora

Assiduamente e ne sospira la mia anima marina,

Mentre tu reggi il mio segreto sulla tua palma

E stupito vi pieghi il tuo orecchio straniero.