Giuseppe Ungaretti, ”Mama – La madre”

Și când inima la ultima ei bătaie

va face să cadă zidul de umbră,

spre-a mă conduce, Maică, la Domnul,

ca altă dată o să mă iei de mână.

Iar in genunchi, puternică, fi-vei

statuie în fața Veșniciei,

cum te vedeam deja

pe când trăiai încă.

Vei ridica tremurânde brațele tale bătrâne,

ca atunci când ai spus ducându-te:

iată-mă, Doamne.

Și numai când El mă va fi iertat,

Voi-vei să mă privești

Si-amintindu-ti c-atâta m-ai așteptat,

in ochi vei avea un grabnic suspin.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

E il cuore quando d’un ultimo battito

avrà fatto cadere il muro d’ombra

per condurmi, Madre, sino al Signore,

come una volta mi darai la mano.

In ginocchio, decisa,

Sarai una statua davanti all’eterno,

come già ti vedeva

quando eri ancora in vita.

Alzerai tremante le vecchie braccia,

come quando spirasti

dicendo: Mio Dio, eccomi.

E solo quando m’avrà perdonato,

ti verrà desiderio di guardarmi.

Ricorderai d’avermi atteso tanto,

e avrai negli occhi un rapido sospiro.