Eugenio Montale, ”Corn englez – Corno Inglese”

Vântul ce sună atent astă seară –

cel amintind de-un puternic clinchet de lame –

instrumentul copacilor groși

măturând orizontul de aramă

unde se întind fâșii de lumină

ca niște zmeie pe cerul plângând

(Nori călători, mai senine

tărâmuri acolo, mai sus! doar

întredeschise uși

spre un înalt Eldorado!)

și marea lividă, și vânătă,

solz după solz aruncând

pământului trombe

de scoici, de spume;

vântul ce învie și moare

în ceasul lentei

întunecări,

o, de-ar suna pentru tine,

inimă,

corn dezacordat.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

ll vento che stasera suona attento –

ricorda un forte scotere di lame –

gli strumenti dei fitti alberi e spazza

l’orizzonte di rame

dove strisce di luce si protendono

come aquiloni al cielo che rimbomba

(Nuvole in viaggio, chiari

reami di lassù! D’alti Eldoradi

malchiuse porte!)

e il mare che scaglia a scaglia,

livido, muta colore

lancia a terra una tromba

di schiume intorte;

il vento che nasce e muore

nell’ora che lenta s’annera

suonasse te pure stasera

scordato strumento,

cuore.