Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

George Trakl, ”Amiaza – Der Mittag”

Nicio potecă spre vreo colibă

Prin crângul tăcerii și al jalei

O ploaie de aur trecu în grabă.

În miezul ei stătea tăcută amiaza.

Pământul bea apă înghețată,

Un foc mocnea la marginea pădurii,

Vântul cânta încet cu voci de înger

Și tremurând am căzut în genunchi

Pe iarba amară, pe iarba neagră,

În nemișcare zăceau lumina și umbra;

Pe pajiște – sufletul lui Daedalus,

Cerul era senin în nemărginirea-i.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Kein Pfad ging mehr zu einer Hütte

Und durch den Hain voll Schweigen und Trauer

Fuhr ein jäher goldener Schauer.

Der Tag stand lautlos in der Mitte.

Die Erde hat eisiges Wasser getrunken,

Am Waldrand war ein Brand im Verglimmen,

Der Wind sang leise mit Engelstimmen

Und schaudernd bin ich ins Knie gesunken,

Ins Heidekraut, in bittere Kressen,

Und reglos lagen Licht und Schatten;

Dädalus Geist war auf den Matten,

Der Himmel klar und unermessen.

**

Caravaggio, ”Flagelarea lui Hristos”