Camelot – tărâmul viselor noastre – , Shalott – turnul blestemat al neputinței de a-l părăsi, spre a ne trăi viața așa cum ne-o visăm și dorim …

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Alfred Lord Tennyson, ,,Doamna din Shalott – The Lady of Shalott”

Pe amândouă părțile râului –

întinse câmpii de orz și secară, care

ascunzând poieni, se unesc cu cerul,

către câmpia pe unde străbate drumul

spre Camelot, castelul cu multe turnuri;

Iar oamenii umblă în sus și în jos,

privind la locul acel unde crinii în floare

înconjură insula de mai de jos

de Insula din Shalott.

La argintatele sălcii, la plopii tremurători,

la adierile blânde-n amurg, în fiorul

valului veșnic curgând

pe lângă insula de pe râu, la cele

călătorite-ntr-acolo, spre Camelot.

Patru ziduri gri, patru turnuri gri

privesc către zarea înflorită – de-aici,

de pe insula cea tăcută, unde-i la adăpost

Domnița din Shalott.

Pe margini, pe sub unduitoarele sălcii,

lunecă grele șlepuri, urmate

de bărci ușoare cu fluturândele

pânzele lor de mătase, și de corăbii

care mereu coboară spre Camelot:

Au cine-o zări cum își flutură

mâna? ori uitându-se de după geam ?

Au cine în toată țara va fi știind-o pe ea

Domnița din Shalott?

Numai secerătorii, devreme, în zori

când se seceră orzul,

ascultă un cântec voios răsunând

dinspre râul cel limpede șerpuitor

către castelul din Camelot:

Și, până s-apară luna, și obosiți

adunând munți de snopi, secerătorii

au s-o asculte, șoptind: „E zâna,

e Doamna din Shalott.”

-traducere de Catalina Franco-

__________________________________

On either side the river lie

Long fields of barley and of rye,

That clothe the wold and meet the sky;

And thro’ the field the road runs by

To many-tower’d Camelot;

And up and down the people go,

Gazing where the lilies blow

Round an island there below,

The island of Shalott.

Willows whiten, aspens quiver,

Little breezes dusk and shiver

Thro’ the wave that runs for ever

By the island in the river

Flowing down to Camelot.

Four gray walls, and four gray towers,

Overlook a space of flowers,

And the silent isle imbowers

The Lady of Shalott.

By the margin, willow veil’d,

Slide the heavy barges trail’d

By slow horses; and unhail’d

The shallop flitteth silken-sail’d

Skimming down to Camelot:

But who hath seen her wave her hand?

Or at the casement seen her stand?

Or is she known in all the land,

The Lady of Shalott?

Only reapers, reaping early

In among the bearded barley,

Hear a song that echoes cheerly

From the river winding clearly,

Down to tower’d Camelot:

And by the moon the reaper weary,

Piling sheaves in uplands airy,

Listening, whispers ” ‘Tis the fairy

Lady of Shalott.”

**

„The Lady of Shalott” is a lyrical ballad by the 19th-century English poet Alfred Tennyson. Inspired by the 13th-century short prose text Donna di Scalotta.

**

art –John William Waterhouse