Wislawa Szymborska, ,,Câte ceva despre suflet – Trochę o duszy”Din când în când avem suflet.Nimeni nu-l are tot timpulși nici pentru totdeauna.Zi de zi,an de an pot trece fără de el.Se cuibărește uneori ceva mai multîn încântarea și-n teama copilăriei.Uneori numai în uimireade a fi bătrân.Arareori dă ro mână de ajutorîn munci mai grele,cum e să muți mobilierul să cari valizeori să umbli pe străzi cu pantofi care strâng.Când completezi formulare ori când toci carne,de regulă,-și ia ziua liberă.Din o mie de conversații ia parte numai la una,și nici la asta neapărat,întrucât preferă tăcerea.Când trupul începe să doară,și să tot doară,el pleacă liniștit de-a-și fi făcut datoria.E pretențios:nu-i plac prea tare mulțimile,e dezgustat de luptele pentru bogăție și de zdrăngăneala afacerilor.Bucuria ca și tristețeanu-s, pentru el, diferite ca sentimente. Ne însoțeștenumai când cele două sunt împreună.Putem conta pe elcând nu suntem siguri de mai nimicori din cale afara de curioși Din cele materialeîi plac orologiile,cele cu pendul, oglinzile care lucrează cu zel,chiar și când nimeni nu se prea uită la el.Nu spune de unde vinenici când dispare din nou,dar așteptând în mod clar astfel de întrebări.Arată de ca și cum el – nouă – ne-ar plăceași ca și cum și noii-am folosi la ceva.-traducere de Catalina Franco-_____________________________Du­szę się mie­wa.Nikt nie ma jej bez prze­rwyi na za­wsze.Dzień za dniem,rok za ro­kiemmoże bez niej mi­nąć.Cza­sem tyl­ko w za­chwy­tachi lę­kach dzie­ciń­stwaza­gnież­dża się na dłu­żej.Cza­sem tyl­ko w zdzi­wie­niu,że je­ste­śmy sta­rzy.Rzad­ko nam asy­stu­jepod­czas za­jęć żmud­nych,jak prze­su­wa­nie me­bli,dźwi­ga­nie wa­li­zekczy prze­mie­rza­nie dro­gi w cia­snych bu­tach.Przy wy­peł­nia­niu an­kieti sie­ka­niu mię­saz re­gu­ły ma wy­chod­ne.Na ty­siąc na­szych roz­mówuczest­ni­czy w jed­nej,a i to nie­ko­niecz­nie,bo woli mil­cze­nie.Kie­dy cia­ło za­czy­na nas bo­leć i bo­leć,cich­cem scho­dzi z dy­żu­ru.Jest wy­bred­na:nie­chęt­nie wi­dzi nas w tłu­mie,mier­zi ją na­sza wal­ka o byle prze­wa­gęi ter­kot in­te­re­sów.Ra­dość i smu­tekto nie są dla niej dwa róż­ne uczu­cia.Tyl­ko w ich po­łą­cze­niujest przy nas obec­na.Mo­że­my na nią li­czyć,kie­dy ni­cze­go nie je­ste­śmy pew­ni,a wszyst­kie­go cie­ka­wi.Z przed­mio­tów ma­te­rial­nychlubi ze­ga­ry z wa­ha­dłemi lu­stra, któ­re pra­cu­ją gor­li­wie,na­wet gdy nikt nie pa­trzy.Nie mówi skąd przy­by­wai kie­dy zno­wu nam znik­nie,ale wy­raź­nie cze­ka na ta­kie py­ta­nia.Wy­glą­da na to,że tak jak ona nam,rów­nież i myje­ste­śmy jej na coś po­trzeb­ni.