William Wordsworth, ”Unui ghiocel – To a Snowdrop”

Singuratică floare, albă ca neaua ce te înconjoară,

Însă mai grea decât tine, acuma văd încă o dată

Capul tău îndoit, de parcă-i e teamă a nu stânjeni,

Precum un oaspete nedorit. Chiar dacă zi de zi,

Vârtejuri încă vin, zburând dinspre crestele munților, spre

Răsărituri de soare, iar apoi coboară către câmpii;

Tu ești binevenit, binevenit precum un prieten

A cărui hărnicie îi depășește promisiunea!

Curând, un cer de mai cu ochii lui albaștri

O să observe albele lor căpșoare, mireasma

Lor curată, purtată de vântul moale de-apus;

Atunci nimeni nu o să uite modestul tău har,

O, Ghiocelule cast, al primăverii brav vestitor,

Și melancolicul sol al trecătorilor ani!