T.S. Eliot, „Găunoșii – The Hollow Men”
Un bănuț pentru Bătrânul”
Noi suntem găunoșii
Noi suntem împăiații
Și strânșii de-a-valma
Cu capul umplut cu paie. Vai!
Vocile noastre uscate când
Șopotim laolaltă
Sunt liniștite și fără țintă
Ca vântul prin iarba uscată
Ca picioarele de șobolan
Peste sticla sfărmată
În pivnița noastră uscată
Formă fără de formă, umbră fără culoare,
Forță paralizată, gest fără mișcare;
Cei care-ați trecut
Privind drept
Spre cealaltă împărăție a morții
Să nu v-amintiți de noi nicidecum
Ca de niște pierdute
Suflete violente, ci numai
Ca de niște găunoși
Și ca de niște-împăiați.
II
Ochii pe care nu îndrăznesc
Să-i întâlnesc în vise,
În împărăția visului mort, ochii
Nu apar:
Ochii, acolo, sunt
Lumină de soare pe o coloană frântă
Acolo se leagănă-un arbor
Vocile sunt,
În cântarea vântului,
Mai îndepărtate și mai solemne
Decât steaua stingându-se.
Lasă-mă să nu m-apropii
De împărăția viselor moarte
Lasă-mă și pe mine
Să port și eu
Asemenea voite
Disimulări:
Haină de șobolan, piele de corb, sperietoare
În lan
Comportându-mă
Cum se comportă vântul
Nu mai aproape, nu –
Nu de întâlnirea finală
În împărăția crepusculară
III
Acesta-i pământul mort
Acesta-i pământul cactusului
Iată cum urcă
Imaginile pietrificate
Aici primesc
Rugăciunea mâinilor morților
Sub cea de pe urmă clipire a stelei stingându-se.
E așa ca și cum
În cealaltă împărăție a morții
Ne-am trezi singuri
La ora când
Tremurând de tandrețe
Buzele
Care s-ar săruta
S-ar contura spre a spune
Rugăciunile piatrei sparte.
IV
Nu sunt ochi aici
Nu ei nu se află aici
În valea stelelor trăgând a moarte
În valea asta goală
În falca asta ruptă-a pierdutului nostru rai
În locul cel de pe urmă
Al întâlnirii noastre
Bâjbâim laolaltă
Și ocolim cu toții vorbirea
Pe malul umflat al râului
Nevăzători – dacă nu reapar
Ochii acei
Ca steaua perpetuă
Ca trandafirul sfânt
În împărăția crepusculară a morții –
Dacă nu, doar speranța
Găunoșilor și împăiaților.
V
Iată-ne în jurul dudului
dudule dudule
Iată-ne în jurul dudului
La ora cinci în zori.
Între idee
Și realitate
Între mișcare
Și faptă
Coboară umbra
Căci a Ta este Împărăția
Între concepție
Și creație
Între emoție
Și răspuns
Coboară umbra
Viața e mult prea lungă
Între dorință
Și spasm
Între potență
Și existență
Între esență
Și descendență
Coboară umbra
Căci a Ta este Împărăția
Căci a Ta e
Viața e
Căci al Tău e
În felul asta sfârșește lumea
În felul asta sfârșește lumea
În felul asta sfârșește lumea
Nu cu un bubuit, ci c-un scâncet.
_________________________________
-traducere de Catalina Franco–
_________________________________
Mistah Kurtz-he dead.
A penny for the Old Guy
We are the hollow men
We are the stuffed men
Leaning together
Headpiece filled with straw. Alas!
Our dried voices, when
We whisper together
Are quiet and meaningless
As wind in dry grass
Or rats’ feet over broken glass
In our dry cellar
Shape without form shade without colour,
Paralyzed force, gesture without motion;
Those who have crossed
With direct eyes to death’s other Kingdom
Remember us–if at all– not as lost
Violent souls, but only
As the hollow men
The stuffed men.
II
Eyes I dare not meet in dreams
In death’s dream kingdom
These do not appear:
There the eyes are
Sunlight on a broken column
There is a tree swinging
And voices are
In the wind’s singing
More distant and more solemn
Than a fading star
Let me be no nearer
In death’s dream kingdom
Let me also wear
Such deliberate disguises
Rat’s coat, crowskin, crossed staves
In a field
Behaving as the wind behaves
No nearer–
Not that final meeting
In the twilight kingdom.
III
This is the dead land
this is cactus land
Here the stone images
Are raised, here they receive
The supplication of a dead man’s hand
Under the twinkle of a fading star.
Is it like this
In death’s other kingdom
Waking alone
At the hour when we are
Trembling with tenderness
Lips that would kiss
Form prayers to broken stone
IV
The eyes are not here
There are no eye here
In this valley of dying stars
In this hollow valley
This broken jaw of our lost kingdoms.
In this last of meeting places
We grope together
And avoid speech
Gathered on this beach of the tumid river.
Sightless, unless
The eyes reappear
As the perpetual star
Multifoliate rose
Of death’s twilight kingdom
The hope only
Of empty men.
V
Here we go round the prickly pear
Prickly pear prickly pear
Here we go round the prickly pear
At five o’clock in the morning.
Between the idea
And the reality
Between the motion
And the act
Falls the Shadow
For Thine is the Kingdom
Between the conception
And the creation
Between the emotion
And the response
Falls the Shadow
Life is very long
Between the desire
And the spasm
Between the potency
And the existence
Between the essence
And the descent
Falls the Shadow
For Thine is the Kingdom
For Thine is
Life is
For thine is the
This is the way the way the world ends
This is the way the way the world ends
This is the way the way the world ends
Not with a bang but a whimper.
**
Acest Poem pare a fi inspirat din ”Divina Comedie” a lui Dante Alighieri. Eliot se arată obsedat de Dante.
Ideea pentru „The Hollow Men”pare a-i fi venit de la Canto 3 al ”Infernului”. Aici, Dante ajunge la porțile Iadului și vede un grup de oameni rătăcind, mizerabili și fără țintă, și chinuiți de un plâns teribil. Așa cum spune călăuzitorul lui Dante, Virgilius, „Nu au nicio speranță de moarte, iar viața lor oarbă este atât de abjectă încât sunt invidioși pe toți ceilalți. Mila și dreptatea îi țin în disprețul oamenilor care spun despre ei: ”uită-te și treci”.
Sufletele din Infernul lui Dante nu pot nici chiar muri, ele sunt „oarbe“ , și lumea nu-și va aminti de ele.
După cum explică Virgilius în altă parte, aceste suflete nu au luat parte la lupta universala dintre bine și rău. Ele au crezut că își pot trăi viața în afara întrebărilor morale dificile. Într-un fel, atât Dante, cât și Eliot credeau că astfel de oameni sunt cei mai răi dintre toți, pentru că sunt prea timizi sau indiferenți chiar și în a face lucruri rele [”violente”].
Cât despre „ochii drepți”, în celelalte două părți ale ”Divinei Comedii” – Purgatoriul și Paradisul – Dante descrie mereu ochii marii sale iubiri, cereasca Beatrice. Ea are acei ochi care pot vedea prin defectele și greșelile unei ființe. Ca suflet ceresc, ea este, de asemenea, capabilă să privească „direct” la Dumnezeu. Găsim și ecouri din Judecata de Apoi, din Psalmi, din Shakespeare, din mitologia greacă și creștină, din jocurile de copii etc etc… Titlul trimite, desigur, la Joseph Conrad, dar depășindu-i semnificația. De aceea am tradus nu prin ”goi”, ci prin ”găunoși”
Desigur, acest poem abundă de multe alte simboluri. Iar, în final, sfârșitul lumii, un biet scâncet, nu o teribilă bubuitură, pare a ne spune: ”Mai potoliți-vă, oameni buni!
catalinafrancoblog 