Hai, dați-i un laic flăcăuașului!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, ”Flăcăul – Der Bursche”

Un flăcău care slujea drept comisionar unui meșter brutar a furat făină de la acesta pentru a i-o oferi femeii pe care o adora, în semn de tandră atenție. Dragoste vrăjită, încântare a fărădelegii, furt ingenios. Băiatul a fost în cele din urmă prins în eforturile sale cavalerești și întemnițat. Severi, judecătorii au avut milă de el și i-au dat o pedeapsă care deși era potrivită, era totuși destul de ușoară. Sărman flăcău prost. Nu-mi pot ascunde simpatia pentru el. Cât de fericiți trebuie să-i fi strălucit ochii în clipele în care cu furnicături de plăcere fura făina și cât de dulce trebuie să fi fost sărutul pe care i s-a permis să-l dea și să-l primească de la femeia în numele căreia făcea acele treburi necinstite. Dacă vreodată trandafirul voluptuos miroase a romantism – atunci aici, și – dacă vreodată unde s-a furat făina este iubire dulce – atunci aici. Atât de simplă este mica poveste a făinii. M-a mișcat în timp ce am citit-o și îndrăznesc să o propun cititorului prietenos și amabil, în speranța că îl va atinge puțin și pe el. Asemeni celui care, umblând bine îmbrăcat și înțelegând cea mai subtilă diferență și care își închipuie că este îndrăgostit, nu poate și nu are curajul, ca sărmanul și prostul băiat de brutar, să fure făină pentru ființa adorată. Ce înseamnă să fii îndrăgostit și să fii iubit în comparație cu această minune înfloritoare și plină de har: a te iubi pe tine însuți! Și ce este toată educația, toată erudiția, înțelepciunea și rafinamentul față de înmiresmata floare a sincerității? Flăcăuașul ăsta, care a răsărit cu un pachet de făină furată pentru a-i face o plăcere iubitei, era mare când a făcut-o, căci era cu adevărat sincer; era simpatic în cel mai înalt grad când a făcut asta, pentru că era curajos; a fost cel mai demn de iubire când a făcut-o, pentru că a făcut-o din tandrețe și din dragoste autentică. Dăruiește-i sărmanului flăcău o mică amintire, dragă cititorule, te rog. Nu-i așa c-ai s-o faci?

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Ein Bursche, der einem Bäckermeister als Laufbursche diente, stahl demselben Mehl weg, um es, gleichsam als Zeichen von zärtlicher Aufmerksamkeit, der Frau zu überreichen, die er verehrte. Reizende Liebe, bestrickendes Verbrechen, sinnreicher Diebstahl. Der Bursche wurde endlich bei seinem ritterlichen Bemühen ertappt und kam ins Gefängnis. Die gestrengen Herren Richter hatten Mitleid mit ihm und erteilten ihm eine obgleich immerhin angemessene, so doch verhältnismäßig nur gelinde Strafe. Armer dummer Bursche. Ich kann nicht verhehlen, daß ich Sympathie für ihn empfinde. Wie glücklich mögen seine Augen geglänzt haben in den prickelnden Augenblicken, wo er das Mehl stibitzte, und wie süß muß ihm der Kuß gemundet haben, den er geben und empfangen durfte von der, in deren Interesse er Spitzbubenstreiche verübte. Wenn je, so duftet hier, der schwelgerischen Rose ähnlich, Romantik, und wenn je, so ist hier, wo Mehl gestohlen worden ist, süße Liebe. Simpel ist die kleine mehlene Geschichte. Mich hat sie gerührt, als ich sie las, und ich wage sie dem freundlichen, huldreichen Leser aufzutischen, in der Hoffnung, daß sie auch ihn ein wenig rühren wird. Wie mancher, der fein gekleidet geht und sich auf die feinste Differenz versteht, und der sich einbildet, daß er verliebt sei, ist nicht imstande und bringt nicht den Mut auf, gleich dem armen dummen Bäckerburschen, Mehl für die Person zu stehlen, die er vergöttert. Was ist Geliebtsein und Beliebtsein gegen dieses blühende holdselige Wunder: selber lieben! Und was ist alle Bildung, alle Belesenheit, Weisheit und Feinheit, gehalten gegen die duftende Blume: Aufrichtigkeit? Dieser Bursche, der mit einem gestohlenen Paket Mehl dahersprang, um seiner Geliebten eine Freude zu machen, war, als er das tat, groß, denn er war aufrichtig; war, als er das tat, im höchsten Grad sympathisch, denn er war tapfer; war, als er das tat, höchst liebenswürdig, denn er tat es aus echter Zärtlichkeit und Liebe. Schenke, lieber Leser, dem armen Burschen ein kleines gütiges Andenken, ich bitte dich darum. Nicht wahr, du tust es?