…S-așa niște chestii…

Din Walser, dar nu din Micrograme, ci din micile proze publicate la tinerețe. Coperta ii aparține pictorului Karl Walser, fratele scriitorului.

~~~~~~~~~~~~~

”Îmi vine să râd

și să zâmbesc.

Dar ce contează!

Se întâmplă …”

~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, ”Două povești ciudate despre moarte – Zwei sonderbare Geschichten vom Sterben”

Servitoarea. O doamnă bogată avea o servitoare care trebuia să aibă grijă de copil. Copilul era la fel de delicat ca razele de lună, curat ca neaua proaspăt căzută și dulce ca soarele. Servitoarea îl iubea ca pe lună și ca pe soare, aproape ca pe însuși Dumnezeul ei drag. Însă copilul s-a rătăcit, nu se știe cum, iar slujnica l-a căutat, a căutat-o ​​în toată lumea, în toate. orașele și țările, chiar și în Persia. Acolo, în Persia, într-o noapte, servitoarea a ajuns în fața unui turn întunecat și înalt, care se afla pe un râu larg și întunecat. Dar sus, în turn, era o lumină roșie, iar pe această lumină a întrebat-o credincioasa servitoare: Nu poți să-mi spui unde este copilul meu? s-a pierdut, de zece ani îl tot caut! – Așadar caută încă zece ani! a răspuns lumina și s-a stins. Așa că slujnica a căutat copilul încă zece ani în toate părțile lumii, chiar și în Franța. În Franța există un oraș mare, splendid, numit Paris, în care ea a ajuns. Acolo pe când stătea într-o seară în fața în fața unei grădini frumoase, plângând fiindcă nu-l găsea pe copil și-a scos batista roșie pentru a-și șterge ochii cu ea. Deodată grădina s-a deschis și copilul ei a ieșit afară. L-a văzut și apoi a murit de bucurie. De ce a murit? I-a fost de ajutor cu ceva? Era deja bătrână și nu mai putea indura prea multe. Copilul este acum o doamnă înaltă și frumoasă. Dacă o întâlnești, salut-o din partea mea.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Die Magd. Eine reiche Dame hatte eine Magd, die mußte das Kind hüten. Das Kind war so zart wie Mondstrahlen, so rein wie frisch gefallener Schnee und so lieb wie die Sonne. Die Magd hatte es lieb wie Mond, wie Sonne, fast wie ihren lieben Gott selbst. Aber da ging das Kind einmal verloren, man wußte nicht wie, und da suchte es die Magd, suchte es in der ganzen Welt, in allen Städten und Ländern, sogar in Persien. Dort in Persien kam die Magd eines Nachts vor einen finstern, hohen Turm, der stand an einem breiten, dunklen Strom. Hoch oben aber im Turm brannte ein rotes Licht, und dieses Licht fragte die treue Magd: Kannst du mir nicht sagen, wo mein Kind ist? es ist verloren gegangen, ich suche es nun schon zehn Jahre! – So suche noch weitere zehn Jahre! antwortete das Licht und erlosch. Da suchte die Magd weitere zehn Jahre lang nach dem Kind, in allen Gegenden und Umgegenden der Erde, sogar in Frankreich. In Frankreich ist eine große, prächtige Stadt, die heißt Paris, zu der kam sie. Da stand sie eines Abends vor einem

schönen Garten, weinte, daß sie das Kind nicht zu finden vermochte und nahm ihr rotes Schnupftuch hervor, um ihre Augen damit abzuwischen. Da ging der Garten plötzlich auf, und ihr Kind trat heraus. Da sah sie es, und da starb sie vor Freude. Warum starb sie? Hat das denn etwas genützt? Sie war aber schon alt und konnte nicht mehr soviel vertragen. Das Kind ist jetzt eine große, schöne Dame. Wenn du ihr begegnest, so grüße sie doch von mir.