V-as ruga sa citiți acest poem in proza – ultimul al Microgramelor – spre a înțelege măcar un strop din cel care a fost Robert Walser. La sfârșit am adăugat și o sumară dar esențială biografie.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, „Către fratele meu – An den Bruder”

Aproape că mă învinovățesc pentru că sunt atât de plimbăreț, de hoinar, de rătăcitor, de pribeag, de drumeț, de nomad, dar împrejurimile sunt atât de frumoase aici, țara este atât de veselă, de ordonată și, aș putea spune, de deschisă la vorbă. Totul este luminos, frumos, liber și cald. Țara și oamenii par să se simtă mereu în largul lor. Țara se arată ca un copil drag, care se poartă frumos, cu ochi și întrebări nevinovate și cu culorile nevinovăției. Culorile, dragul meu pictor, sunt un albastru senin a tot-stăpânitor și un verde strălucitor la fel de a tot-stăpânitor, iar între ele sunt pete orbitor de albe, apoi vine un galben plutitor, parfumat, care încălzește inima, și acela e lanul de porumb prin care vântul trece cu foșnete încete. Ziua și noaptea, dimineața și seara sunt infinit de frumoase, sunt un spectacol existând parcă doar spre a-ți încânta privirile. Nu obosești niciodată, nu te saturi niciodată, nu ești sfârșit niciodată; ești mereu dornic, mereu nesătul, mereu nepotolit. Și totuși, totodată, există o pace minunată și o îndestulare atât de frumoasă, atât de fermă și de ușoară în aer. Când mergi la plimbare, mergi ca prin aer și ai impresia că devii parte din răsuflarea senină care plutește peste tot. Apoi plouă din nou și totul este atât de ud, de umed și de plin de o dulce strălucire. Oamenii de aici simt dulceața și dragostea care este în natură, care este în întreaga lume vie. Ei stau cu plăcere împreună și îți poți da seama din mișcările lor că sunt oameni liberi. Când își desfășoară munca zilnică, nu pare o obligație mohorâtă, ci o voință aleasă. Astfel că par că se plimbă când merg și când fac ceva pentru care nu trebuie să se grăbească, iar asta îi înfățișează într-o imagine ispititoare, îmbietoare, sănătoasă. Ce face marea capitală cu teribilele ei energii? Energia mea doarme tare frumos deocamdată. Mă duc să înot cu vigoare și să visez plin de energie sub cerul senin. Sunt nemaipomenit de energic în a mă lăsa să plec și în a nu face nimic. Ei pur și simplu se bat adesea cu capul de pereți în dorința lor veșnică de a realiza lucruri mărețe. Eu, eu vreau să-mi fie bine aici și acum, și din nou. Vreau să infloresc, vreau să cresc. Ce ar însemna cel mai bun pentru ei: eu nu vreau asta. N-ar trebui să-ți dorești așa ceva, ci doar să-ți dorești, doar să speri, doar să visezi. Adesea nu mă gândesc absolut la nimic și asta se potrivește de minune cu toată frumusețea, bucuria și măreția firii. Un val senin ca cerul a venit peste mine și m-a îngropat sub trupul lui unduitor și iubitor. Am reînviat fiindcă am uitat multe, am iarăși o viață fiindcă văd că viața e frumoasă. Uneori mă simt de parcă aș vrea să îmbrățișez lumea, întreaga lume și să o apăs peste inima mea fericită. Iubesc! și mă bucur din suflet că încă mai pot face asta. Nu vreau să mă dezvăț.

-traducere de Catalina Francu-

_______________________________-

Fast mache ich mir einen Vorwurf, daß ich solch ein Schlenderer, Herumfeger und Spaziergänger bin, aber es ist hier eine so schöne Gegend, ein so heiteres, gut aufgeräumtes und ich möchte sagen gesprächiges Land. Alles ist hell, schön, frei und warm. Land und Leute scheinen sich gleich unbefangen zu geben. Das Land bietet sich dar wie ein artiges, liebes, kleines Kind mit Unschuld-Augen und -Fragen, und mit Unschuld-Farben. Die Farben, mein lieber Maler, sind ein weitverbreitetes Blau und ein ebenso weit ausgebreitetes helles Grün, und dazwischen sind Stellen, die blendend weiß sind, und dann kommt wogendes, duftendes, herzerquickendes Gelb, und das ist das Kornfeld, durch welches der Wind leise weht. Tag und Nacht, Morgen und Abend sind unendlich schön, sind ein Schauspiel, so recht zum Satt-Anschauen. Man wird nie müde, nie satt, nie matt; man ist immer wieder begierig, immer wieder ungesättigt, immer wieder unbefriedigt. Und doch ist zugleich ein wundersamer Frieden und ein so schönes, festes, leichtes Genügen in der Luft. Wenn du spazieren gehst, so gehst du wie in der Luft spazieren und meinst, du werdest zu einem Teil des blauen Hauches, der über allem schwebt. Dann regnet es wieder, und alles Gegenständliche ist dann so naß, feucht und voll süßen Glanzes. Die Leute hier fühlen die Süße und die Liebe, die in der Natur ist, die in der ganzen lebendigen Welt ist. Sie stehen angenehm herum, und ihren Bewegungen ist nachzuspüren, daß sie freie Leute sind. Wenn sie zur täglichen Arbeit gehen, so sieht es nicht aus wie mürrisches Müssen, sondern wie freisinniges Wollen. Sie schlendern so, wenn sie gehen und wenn sie etwas verrichten, so brauchen sie nicht zu hasten, und das bietet ein appetitliches, gesundes Bild dar. Was macht die Hauptstadt mit ihren heftigen Energien? Meine Energie ist hübsch schlafen gegangen einstweilen. Ich gehe sehr energisch baden und träume voller Energie in die blaue Luft hinauf. Ich bin ungemein energisch im Gehenlassen und Nichtstun. Sie rennen sich doch nur oft die Köpfe an Mauern wund mit ihrem ewigen Großes-Verrichten-Wollen. Ich, ich will mich hier wieder recht behaglich zurechtfinden. Ich will gedeihen, ich will wachsen. Das heißt, Bester: ich will es nicht. So etwas darf man nicht wollen, sondern man wünscht es, man hofft es bloß, man träumt davon. Ich bin jetzt sehr oft ganz, ganz gedankenlos, und wie paßt das zu all der Schönheit, zu all der Freude und zu all der Größe der Natur. Eine himmelblaue Welle ist über mich gekommen und hat mich unter ihrem flüssigen, liebevollen Leib begraben. Ich lebe wieder auf, weil ich viel vergessen habe, ich führe wieder ein Leben, weil ich sehe, daß das Leben schön ist. Zuweilen ist’s mir, als möchte ich die Welt, die ganze Welt umarmen und ans frohe Herz drücken. Ich schwärme! und ich bin von Herzen froh, daß ich es noch kann. Ich möchte es nicht verlernen.

**

Robert Walser

Autorul germano-elvetian Robert Walser s-a nascut la 15 aprilie 1878 la Biel si a murit la 25 decembrie 1956 langa Herisau. Din cauza dificultăților financiare ale părinților săi, Walser a trebuit să se maturizeze de timpuriu și a început să lucreze la vârsta de 14 ani. După ce a părăsit școala, a făcut ucenicie la o bancă și apoi a lucrat ca funcționar. Cu toate acestea, problema dificultăților financiare a continuat de-a lungul vieții, astfel încât a trebuit întotdeauna să facă față vieții de zi cu zi cu mijloace financiare limitate. Cu toate acestea, bogăția materială nu a fost niciodată importantă pentru el, principiul său a fost: „Bogat este cine nu este rău.” Walser a contracarat decalajele educaționale cauzate de abandonul școlii prin auto-studiu.

Walser a menținut un stil de viață neobișnuit, și anume a dus o viață nomadă. Și-a schimbat locul de muncă și locul de reședință la intervale regulate. În timpul vieții sale, autorul a avut un total de 50 de adrese diferite în diferite orașe din Germania și Elveția. De asemenea, a avut o varietate de meserii: a lucrat în sectorul comercial, la o firmă de avocatură, la o librărie, la diferite bănci și companii de asigurări, în diverse fabrici și la o doamnă evreică. Walser s-a descris ca fiind „ plimbăreț, de hoinar, de rătăcitor, de pribeag, de drumeț, nomad, umblăreț.” Îi plăcea să fie singur, iubea mișcarea și libertatea și nu înțelegea sedentarismul. A trăit ”aici și acum” și nu s-a gândit niciodată la viitor, fidel cuvintelor lui Simon Tanner: „Nu vreau un viitor, vreau un prezent. Asta mi se pare mai valoros. Nu ai viitor decât dacă nu ai prezent, iar dacă ai un prezent, uiți chiar să te gândești la un viitor.” Acest mod de a trăi se reflectă și în operele lui Walser, de exemplu în poemul ”Deoparte”.

Interesul lui Walser pentru literatură a fost încurajat de slujba sa de funcționar, astfel încât a scris primele sale poezii la vârsta de 19 ani. Walser este deosebit de cunoscut astăzi ca autor de texte în proză, dar și-a sărbătorit intrarea în scris cu poezia sa în 1899 . Cu toate acestea, Walser și-a atins faima literară doar mult timp după moartea sa. Din cauza unei crize psihologice, autorul a fost internat într-o instituție de psihiatrie în 1929. Acolo și-a trăit restul vieții ̶ 24 de ani în total ̶ și a murit în timpul unei plimbări pe zăpadă, prezisa intr-un poem. In această perioadă a renunțat la scris. Întrebat de ce nu mai scrie, Walser a răspuns: Sunt aici ca sa fiu nebun, nu ca sa scriu.

Geneza primelor sale poezii s-a petrecut destul de întâmplător. Ideea de a-și scrie propriile poezii i-a venit foarte brusc. In sărmana sa viața părea a se simți mai bogat prin creația lui poetică. La început, arta de a scrie i-a servit doar ca preocupare marginala, dar mai târziu poezia a devenit atât de importantă pentru el, încât a renunțat chiar la meseria de funcționar pentru ea.

„Complet adâncit în priviri, în ființă și în simțire”, citim într-unul din poemele în proză. Aceasta descrie o atitudine de bază a lui Walser față de lume. În ultimul text al volumului, intitulat „Către fratele meu”, se mai spune: „Aproape că mă învinovățesc pentru că sunt atât de plimbăreț, de hoinar, de rătăcitor, de pribeag, de drumeț, de nomad.” Dar ”aproape”, pentru că de ce ar trebui să fie altceva decât pentru ceea ce are talent și ce este înscris, mărturisit, în aproape fiecare dintre textele sale în cel mai deplin sens. De exemplu, într-un text intitulat „Poetul”: „N-am rănit pe nimeni și nici pe mine nimeni nu m-a rănit. Eram atât de frumos, atât de frumos deoparte.”

Nora Eckert

https://literaturkritik.de/walser-kleine-dichtungen,29560…

**

-extrase si traducere de Catalina Franco-