„Această nesiguranță care continuă să planeze asupra existenței lui Walser chiar și după moartea sa, vidul ce suflă de-a lungul și de-a latul ei îi sperie, poate, pe interpreții profesioniști nu mai puțin decât caracterul nedefinit al textelor sale.

Cum ar trebui înțeles un autor care, deși încolțit de umbre, răspândea pe fiecare pagină cea mai prietenoasă lumină, care compunea humorești din pură deznădejde, care scria aproape mereu același lucru fără să se repete niciodată, căruia propriile gânduri – cu atât mai rafinate cu cât se îndeletniceau cu mărunțișuri – îi erau inteligibile, care se afla întru totul pe pământ și se pierdea, lipsit de orice sprijin, în atmosferă, a cărui proză are proprietatea de a se dizolva în timpul lecturii astfel că, la doar câteva ore după ce ai terminat de citit un text al lui, nu-ți mai aduci aminte personajele, întâmplările și lucrurile efemere despre care era vorba în acel text?

Walser trebuie să fi sperat că, scriind, transformând ceva foarte greu în ceva aproape imponderabil, avea să se elibereze de umbrele care-i dominaseră viața de la bun început și a căror prelungire necontenită el o prevede încă de timpuriu. Idealul său era depășirea gravitației.

Nu e un vizionar expresionist care prevestește sfârșitul lumii, ci un clarvăzător al celor mărunte.”

W. G. Sebald

**

– o pagina din Micrograme –