Robbert Walser, ”Pauza de prânz – Mittagspause”

Robbert Walser, ”Pauza de prânz – Mittagspause”

Într-o zi, în pauza de prânz, stăteam întins pe iarbă sub un măr. Era cald și totul înota într-un verde deschis în fața ochilor mei. Vântul trecea mângâietor prin copac și prin iarba încântătoare. În spatele meu se întindea marginea întunecată a pădurii cu brazii ei gravi și loiali. Prin cap îmi umblau dorințe. Îmi doream o iubită care să se potrivească cu mireasma dulce a vântului. În timp ce, cu ochii închiși, cu fața întoarsă spre cer, zăceam acolo întins comod și leneș pe spate, înconjurat de zumzetul verii, din toată strălucirea însorită a mării și a cerului au apărut doi ochi care mă priveau infinit de drăgăstos. Am văzut limpede obrajii care se apropiau de ai mei de parcă ar fi vrut să-i atingă și o gură minunat de frumoasă, fin arcuită și voluptoasă, formată parcă dintr-un soare pur, ieșind din aerul roșcat-albăstrui din apropierea mea, de parcă voia s-o atingă pe-a mea. Firmamentul, cel pe care-l vedeam cu ochii închiși, era trandafiriu, mărginit de un negru nobil catifelat. Era o lume de strălucitoare beatitudine aceea pe care o vedeam. Dar apoi, prostește, am deschis brusc ochii, și atunci gura, obrajii și ochii au dispărut și dulcele sărut ceresc mi-a fost deodată furat. Era și timpul să cobor în oraș, la magazin, la munca de zi cu zi. Din câte îmi amintesc, cu greu m-am ridicat în picioare pentru a părăsi pajiștea, copacul, vântul și visul frumos. Dar în lume tot ceea ce farmecă mintea și încântă sufletul își are un hotar, așa cum și ceea ce ne sperie și neliniștește, din fericire, își are o limită. Așa că am sărit în biroul meu uscat și am fost drăgălaș de sârguincios până la sfârșitul zilei.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Ich lag eines Tages, in der Mittagspause, im Gras, unter einem Apfelbaum. Heiß war es, und es schwamm alles in einem leichten Hellgrün vor meinen Augen. Durch den Baum und durch das liebe Gras strich der Wind. Hinter mir lag der dunkle Waldrand mit seinen ernsten, treuen Tannen. Wünsche gingen mir durch den Kopf. Ich wünschte mir eine Geliebte, die zum süßen duftenden Wind paßte. Da ich nun die Augen schloß und so dalag, mit gegen den Himmel gerichtetem Gesichte, bequem und träg auf dem Rücken, umsummt vom sommerlichen Gesumm, erschienen mir, aus all der sonnigen Meeres- und Himmelshelligkeit herab, zwei Augen, die mich unendlich liebenswürdig anschauten. Auch die Wangen sah ich deutlich, die sich den meinigen näherten, als wollten sie sie berühren, und ein wunderbar schöner, wie aus lauter Sonne geformter, feingeschweifter und üppiger Mund kam aus der rötlich-bläulichen Luft nahe bis zu dem meinigen, ebenfalls so, als wolle er ihn berühren. Das Firmament, das ich zugedrückten Auges sah, war ganz rosarot, umsäumt von edlem Sammetschwarz. Es war eine Welt von lichter Seligkeit, in die ich schaute. Doch da öffnete ich dummerweise plötzlich die Augen, und da waren Mund und Wangen und Augen verschwunden, und des süßen Himmelskusses war ich mit einmal beraubt. Auch war es ja Zeit, in die Stadt hinunterzugehen, in das Geschäft, an die tägliche Arbeit. Soviel ich mich erinnere, machte ich mich nur ungern auf die Beine, um die Wiese, den Baum, den Wind und den schönen Traum zu verlassen. Doch in der Welt hat alles, was das Gemüt bezaubert und die Seele beglückt, seine Grenze, wie ja auch, was uns Angst und Unbehagen einflößt, glücklicherweise begrenzt ist. So sprang ich denn hinunter in mein trockenes Bureau und war hübsch fleißig bis an den Feierabend.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s