Oare echilibrul și armonia sunt imposibile? Va fi lipsind ceva omenirii și pieselor tablei de șah, dacă sunt mutate cu imperfecțiune omeneasca?

——————————-

J. L. Borges, ”Șah – Ajedrez”

I

În colțul lor grav, jucătorii se înfruntă

În lente mișcări. Pe masa mută de șah,

Din noapte până în zori, mută piese

În spațiul închis de vrajba a doua culori.

În fermecate rigori, radiază pe tablă,

Formele lui: turnul homeric, calul ușor,

Mândra regină și regele temător,

Nebunul încrâncenat, și-n atac, pionii.

Iar când deja au plecat aprigii jucători,

Când în uitare vremea deja i-a îngropat,

E sigur însă că jocul tot nu s-a terminat.

La răsărit războiul iarăși a izbucnit

Și-n jocul lui, pământul întreg s-a prins.

Ca și celălalt, jocul se joacă la nesfârșit.

II

Vreun rege slab, vreun episcop părtinitor,

Vreo nestăpânită regină, vre un viclean pion

Pândesc prin albul și negrul de pe poteci,

Și-n luptă armată, se înfruntă iarăși în van.

Ei nu gândesc că mâna predestinată

A jucătorului le guvernează soarta,

Și ei nu știu c-o rigoare adamantină

Le guvernează de sus și voința și calea.

Dar și jucătorul, el însuși e prizonierul

(O spune Omar) al unei alte table de șah,

Făcută din negre nopți și din zile albe.

Mișcat de Dumnezeu, omul e jucătorul.

Cine oare e zeul care, în spatele Domnului,

Din pulbere și agonie, înnoadă firele vremii.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

I

En su grave rincón, los jugadores

rigen las lentas piezas. El tablero

los demora hasta el alba en su severo

ámbito en que se odian dos colores.

Adentro irradian mágicos rigores

las formas: torre homérica, ligero

caballo, armada reina, rey postrero,

oblicuo alfil y peones agresores.

Cuando los jugadores se hayan ido,

cuando el tiempo los haya consumido,

ciertamente no habrá cesado el rito.

En el Oriente se encendió esta guerra

cuyo anfiteatro es hoy toda la Tierra.

Como el otro, este juego es infinito.

II

Tenue rey, sesgo alfil, encarnizada

reina, torre directa y peón ladino

sobre lo negro y blanco del camino

buscan y libran su batalla armada.

No saben que la mano señalada

del jugador gobierna su destino,

no saben que un rigor adamantino

sujeta su albedrío y su jornada.

También el jugador es prisionero

(la sentencia es de Omar) de otro tablero

de negras noches y de blancos días.

Dios mueve al jugador, y éste, la pieza.

¿Qué Dios detrás de Dios la trama empieza

de polvo y tiempo y sueño y agonía?

_____________

De Chirico, Jocul de Șah