Ingeborg Bachmann, ”Conduită în siguranță – Freies Geleit”
Cu păsări adormite
și arbori bătuți de vânt
răsare o ziuă nouă, iar marea
aruncă pe ea o cană de spumă.
Curg râuri spre apa cea mare,
pământul, cu florile-i proaspete,
face din nou jurăminte de dragoste
pe gura curată a aerului.
Pământul nu vrea o ciupercă de fum,
și nici la ceruri să-și scuipe făpturile,
și nici să șteargă cu fulgerări de furie
neauzitele glasuri ale pieirii.
El vrea să vadă cu noi trezirea –
și a fraților colorați, și a surorilor sure,
a Regelui Pește, a Privighetorii – regina,
și-a Salamandrei, Prințesa Focului.
Pentru noi el plantează în mare coralii.
El poruncește pădurii să tacă,
marmurei să-și arate vena frumoasă,
iar peste cenușă roua să meargă iarăși.
Pământul își cere în fiece noapte
și-n orice zi o trecere sigură spre eternitate,
și, pentru încă o mie și una de diminețe,
să fie o grație tânără – bătrâna frumusețe.
-traducere de Catalina Franco-
_______________________________
(Aria II)
Mit schlaftrunkenen Vögeln
und winddurchschossenen Bäumen
steht der Tag auf, und das Meer
leert einen schäumenden Becher auf ihn.
Die Flüsse wallen ans große Wasser,
und das Land legt Liebesversprechen
der reinen Luft in den Mund
mit frischen Blumen.
Die Erde will keinen Rauchpilz tragen,
kein Geschöpf ausspeien vorm Himmel,
mit Regen und Zornesblitzen abschaffen
die unerhörten Stimmen des Verderbens.
Mit uns will sie die bunten Brüder
und grauen Schwestern erwachen sehn,
den König Fisch, die Hoheit Nachtigall
und den Feuerfürsten Salamander.
Für uns pflanzt sie Korallen ins Meer.
Wäldern befiehlt sie, Ruhe zu halten,
dem Marmor, die schöne Ader zu schwellen,
noch einmal dem Tau, über die Asche zu gehn.
Die Erde will ein freies Geleit ins All
jeden Tag aus der Nacht haben,
daß noch tausend und ein Morgen wird
von der alten Schönheit jungen Gnaden.
catalinafrancoblog 