Czesław Miłosz, ”Sfaturi – Rady”

În locul poeților tineri

(un loc înalt, orice ar gândi generația)

aș prefera să nu spun că pământul e visul unui nebun,

un basm prostesc, plin de zgomot și furie.

E adevărat, nu s-a întâmplat să văd să triumfe justiția.

Buzele nevinovaților nu cer nimic.

Și cine știe dacă vreun clovn încoronat,

strigând cu potirul în mână că divinitatea îi e favorabilă

fiindcă a otrăvit, orbit și decapitat pe atâția,

nu-i mișcă pe spectatori: era așa de blând!

Dumnezeu nu înmulțește oile și cămilele

preavirtuoșilor, și nu ia nimic pentru sperjur și crimă.

Stă de-atât timp ascuns, încât am uitat și cum

s-a arătat în tufișul de foc și în pieptul acelui tânăr evreu

gata de-a suferi pentru ceea ce-a fost și va fi.

Nu e sigur că Ananke-și așteaptă timpul spre-a

răsplăti cum ar trebui mândria și lipsa de măsură.

Am reușit să-l facem pe om să înțeleagă

că, dacă trăiește, e numai prin harul celor puternici.

Așa că lasă-l să bea cafea și să prindă fluturi.

Acei iubind Res publica vor rămâne cu mâna tăiată.

Pământul merită totuși măcar un strop de tandrețe.

Nu c-am lua prea-n serios consolarea naturii

și recuzita barocă, Luna, norii cei dolofani (deși

e un moment plăcut când înfloresc cireșii pe Wilią).

Nu, eu te-aș sfătui chiar să stai departe și de natură,

și de imaginea obstinată a spațiului infinit,

și de timpul cel nesfârșit, de melcii otrăviți

pe poteca grădinii, ca și de armatele noastre.

E multă moarte și, prin urmare, tandrețe

pentru panglice, cosițe, fustițe înfoiate de vânt,

pentru bărcile de hârtie – la fel ca noi pieritoare …

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Na miejscu młodych poetów

(miejscu wysokim, cokolwiek sądzi pokolenie)

wolałbym nie mówić, że ziemia jest snem wariata,

bajką niemądrą, pełną wrzasku i furii.

To prawda, nie zdarzyło mi się oglądać triumfu sprawiedliwości.

Usta niewinnych nie upominają się o nic.

I kto wie, czy błazen w koronie,

z kielichem w ręku, ryczący że bóstwo mu sprzyja

ponieważ tylu i tylu otruł, ściął, oślepił,

nie rozrzewniałby widzów: że taki łagodny.

Bóg nie pomnaża cnotliwym dobytku w owcach i wielbłądach

i nie odejmuje nic za mord i krzywoprzysięstwo.

Ukrywał się tak długo, że zapomniano jak się objawił

w krzaku ognistym i w piersi żydowskiego młodzieńca

gotowego cierpieć za wszystkich co byli i będą.

Nie jest pewne czy Ananke wygląda swojej godziny

żeby odpłacać jak trzeba za pychę i brak miary.

Człowiekowi potrafiono dać do zrozumienia,

że jeżeli żyje, to tylko z łaski potężnych.

Niech więc zajmie się piciem kawy i łowieniem motyli.

Kto kocha Rzecz Pospolitą, będzie miał dłoń uciętą.

A jednak Ziemi należy się, nieduża choćby, tkliwość.

Nie żebym brał zbyt poważnie pociechy natury

i barokowe rekwizyty, Lunę, pyzate obłoki

(choć kiedy czeremchy kwitną nad Wilią, piękna to jest pora).

Nie, nawet doradzałbym dalej od natury,

od upartych obrazów nieskończonej przestrzeni,

nieskończonego czasu, od ślimaków otrutych

na ścieżce w ogrodzie, niby nasze armie.

Jest bardzo dużo śmierci i dlatego tkliwość

dla warkoczy, spódnic kolorowych na wietrze,

łódeczek papierowych nie trwalszych niż my sami…