Attilio Bertolucci, ”În vremuri de nesiguranță – In un tempo incerto”

Dacă deja în dimineața de april glicina

va chema ploaia

în cartierele liniștite,

atunci chiar și-n lăuntrul nostru ziua e bună,

iară pe gardul viu se va întoarce vrabia.

Așa că umblând de la unul la altul,

cu ușurătate în jos,

apoi cu lentoare în sus,

ceva ca un salut

se trimite neliniștii norilor

să părăsească cerul înnourat.

Dar pe perete, de fierbințeala soarelui,

se învârte calendarul, se întoarce afară

și omul, și animalul:

cine mai are nădejde în ploaie, cine-și mai amintește

de dimineață în asurzitoarea amiază?!

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Se un mattino d’aprile già la glicine

per i quartieri che furono agiati

chiama la pioggia,

anche per noi intimo si fa il giorno,

il passero alla siepe fa ritorno.

Così da uno all’altro camminando

facilmente all’ingiù, quasi un saluto,

camminando all’insù

con lento sforzo, ci si manda, ansiosi

che si sciolgano i cieli nuvolosi.

Ma s’arriccia sul muro il calendario

al tepore del sole, torna fuori

ogni uomo e animale:

chi spera più la pioggia, chi ricorda

il mattino nel mezzogiorno che assorda?