Milo De Angelis, ”Să vină întâia – Viene la prima”

„Oh, dacă ai înțeles:

cel care suferă

cel care suferă nu e profund”.

Suburbiile din Torino. Vară. Acum

e puțină apă în râu, e închis chioșcul de ziare.

„Schimbă-te, nu mai tot aștepta.”

Pe lângă zid sunt doar puține mașini.

Nu trece nimeni. Rămânem așezați

deasupra parapetului „Poate că încă mai poți

să devii singur, mai poți

încă să simți fără să plătești, încă mai poți intra

într-o adâncime care

nu va comemora: să nu aștepți pe nimeni

nu m-aștepta, dacă sufăr, nu m-aștepta”.

Și ne uităm la apa întunecată, la vântul acela puțin

care o mișcă

și îi dă vene mici, ca un lemn.

Mi-atinge fața.

„Când ai să ieși, când n-o să mai ai

alternative? Nu te-agăța, acceptă

acceptă

să pierzi ceva.”

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________-

“Oh se tu capissi:

chi soffre

chi soffre non è profondo.”

Sobborghi di Torino. Estate. Ormai

c’è poca acqua nel fiume, l’edicola è chiusa.

“Cambia, non aspettare più.”

Vicino al muro c’è solo qualche macchina.

Non passa nessuno. Restiamo seduti

sopra il parapetto “Forse puoi ancora

diventare solo, puoi

ancora sentire senza pagare, puoi entrare

in una profondità che non

commemora: non aspettare nessuno

non aspettarmi, se soffro, non aspettarmi.”

E fissiamo l’acqua scura, questo poco vento

che la muove

e le dà piccole venature, come un legno.

Mi tocca il viso.

“Quando uscirai, quando non avrai

alternative? Non aggrapparti, accetta

accetta

di perdere qualcosa.”