Mariangela Gualtieri, ”Numele nu se mai lasă cusut – Non si cuce più il nome”

Numele nu se mai lasă cusut de

glasul lui. Sângele recunoaște

o mult mai largă rudenie ce strălucește

între solzi şi vene şi limfe

și pietre și foc și loviri și căderi

cu aripi mici, cu aripi mari,

o bâlbâială de frunze – un strai

de neînțeles cusut cu migală-n adânca

sete, în înstelatele unduitoarele valuri

zace

o necunoaștere ce odihnește, care hrănește.

-traducere de Catalina Franco-

–––––––––––

Non si cuce più il nome alla

sua voce. Il sangue riconosce

più larga parentela che traluce

fra squame e venature e linfe

e pietre e fuoco e cadute e colpi

d’ala piccola, d’ala grande,

una balbuzie di foglie – un incompreso

abito cucito a poco a poco nella profonda

sete, nelle stellate ondine increspate

giace un non sapere che riposa, che nutre.