Wislawa Szymborska, ”Apa”

Un strop de ploaie mi-a atins mâna,

venea din Nil și din Gange,

din brumele la cer ridicate de pe-o mustață de focă,

ori din ulcioarele sparte-n orașele Ys și Tyr.

Pe degetul meu arătător

Marea Caspică e o mare deschisă,

Pacificul liniștit se varsă cuminte în Rudawa,

aceeași fluturând ca peste Paris un nor

în anul șapte sute șaizeci și patru

pe 7 mai la trei dimineaţa.

Apă, nu sunt destule gurile

ca sa pronunțe

trecătoarele tale nume.

Ar trebui

să-ți dau un nume în toate limbile

punând împreună toate vocalele

și totodată să tac – de pildă pentru lac,

cel care n-a reușit să aibă un nume

neexistând pe pământ – precum în ceruri

– steaua să se privească în el.

Cineva s-a înecat, cineva te-a chemat

fiind pe moarte.

S-a întâmplat odată ori poate ieri.

Ai stins casele care ardeau, și le-ai purtat

departe,

ca pe copaci, codrii ca pe orașe.

Ai fost în baptisterii și-n baia curtezanelor.

În sărutări, în giulgiuri.

Ai săpat pietre, ori ai hrănit curcubeie.

În nădușeala și roua din piramidelor și din liliac.

Așa ușoare sunt toate într-un strop de ploaie.

Cu ce blândețe m-atinge lumea.

Oricum oriunde ceva s-a întâmplat

s-a scris pe apa lui Babel.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________