Invocarea Ursei Mari (1956), aduce o conștiință globală a unui cosmos și a unui pământ încă de nepătruns.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ingeborg Bachmann, ”Invocarea Ursei Mari – Anrufung des Großen Bären”

Ursa Mare, coboară în noaptea zburlită,

fiară din blană de nor cu ochii bătrâni,

cu ochi de stele,

străbate desișul scânteietor

cu labele tale cu gheare,

ghearele tale de stele,

prevăzători noi ne ținem turmele,

deși vrăjiți de tine, neîncrezători

în obositele tale coaste și-n dinții

tăi ascuțiții,

dinți pe trei sferturi goi,

urs bătrân.

Lumea voastră: un con.

Voi: solzii de pe el.

Eu îl împing, îl rostogolesc,

de la brazii de la începuturi

până-n brazii de la sfârșit,

îl amuşin, și îl încerc cu botul

și îl iau între labe.

Că vă temeți, că nu vă temeți!

Plătiţi-vă obolul, spuneți-i

orbului o vorbă bună,

să țină ursul în lanț.

Aromați-vă bine mieii.

Se poate ca ursul ăsta

să-și sfarme lațul, să nu mai amenințe,

și toate acele conuri care au căzut din brazi

să le alunge pe marile, pe înaripatele,

pe cele prăbușite din rai.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Großer Bär, komm herab zottige Nacht,

Wolkenpelztier mit den alten Augen,

Sternenaugen,

durch das Dickicht brechen schimmernd

deine Pfoten mit den Krallen,

Sternenkrallen,

wachsam halten wir die Herden,

doch gebannt von dir, und mißtrauen

deinen müden Flanken und den scharfen

halbentblößten Zähnen,

alter Bär.

Ein Zapfen: eure Welt.

Ihr: die Schuppen dran.

Ich treib sie roll sie

von den Tannen im Anfang

zu den Tannen am Ende,

schnaub sie an, prüf sie im Maul

und pack zu mit den Tatzen.

Fürchtet euch oder fürchtet euch nicht!

Zahlt in den Klingelbeutel und gebt

dem blinden Mann ein gutes Wort,

daß er den Bären an der Leine hält.

Und würzt die Lämmer gut.

s’ könnt sein, daß dieser Bär

sich losreißt, nicht mehr droht

und alle Zapfen jagt, die von den Tannen

gefallen sind, den großen, geflügelten,

die aus dem Paradiese stürzten.