Ingeborg Bachmann, Boemia se află la mare”

Dacă aici casele sunt verzi, eu intru din nou într-o casă.

Dacă aici punțile sunt întregi, pășesc în siguranță.

Dacă durerea iubirii se pierde întotdeauna, voi fi bucuroasă s-o pierd aici.

Dacă nu-s eu, atunci e unul la fel de bun cum sunt eu.

Dacă-s vecină cu un cuvânt, atunci am să-l las să-mi fie vecin.

Dacă Boemia-i încă la mare, eu cred din nou în mare.

Și dacă mai cred în mare, nădăjduiesc în uscat.

Dacă eu sunt ce sunt, atunci aici sunt cei cu mine la fel.

Eu nu mai vreau pentru mine nimic. Eu vreau să pier.

S-ajung în adânc, la temei – adică la mare, acolo găsesc Boemia.

Sortită pieirii – acolo-n adânc, trezirea e senină.

Acum știu drumul, și nu mai sunt pierdută.

Veniți aici, voi toți, boemieni, navigatori, curve din port, și nave care plutesc. Dacă nu vreți să fiți boemieni, atunci iliri, veronezi,

și venețieni, cu toții. Jucați-vă comediile, care te fac să râzi

Și cele făcute să plângi. Și înșelați-vă de o sută de ori,

cum m-am înșelat și eu, care nu am trecut niciodată peste-încercări,

dar totuși le-am depășit, din nou și din nou mereu.

Așa cum Boemia le-a trecut și într-o frumoasă zi

A primit harul să fie pe mare – acum fiind lângă apă.

Încă mă învecinez cu un cuvânt și cu un alt tărâm,

mă învecinez, oricât de puțin, și cu toate, din ce în ce mai mult,

eu, un boem, un rătăcitor, care n-are nimic, pe care nu-l ține nimic,

de mare dăruit cu doar un singur dar, care nu-i încă sigur, să văd pământul ales de mine.

-traducere de Catalina Franco-

__________________________________

Anselm Kiefer, ”Böhmen liegt am Meer”