Laura – ocupată sa se admire în oglindă – are ochi numai pentru ea. Se admiră și se împodobește în fața oglinzii cu flori și bijuterii și este inutil ca poetul să spere că îl remarcă pe el și iubirea sa. Poetul crede ca și-a pierdut valoarea și ca a căzut în uitare, ca i-a venit clipa ”începutului morții”, pe care o simte deja in piept și in picioare….

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

din Francesco Petrarca, ”Canțonierul – Canzoniere”

XXXVIII

Aur și perle, și flori rubinii, și albe,

uscate de iarnă și vestejite,

mie-s cumplite bețe otrăvitoare,

Așa le simt și în piept și-n picioare:

mi-s lacrimi zilele, mi-e dor de tine:

de-îmbătrânești, rară-i o mare iubire:

ades lovit-am, ucigătoare, oglinzile,

n-ai obosit singură printre ele?

Ele stăpânei mele nu au să-i spună,

ea se ruga pentru mine, dar a tăcut,

convinsă fiind că dorința ta a trecut:

Ele au fost construite-n prăpastia

apei acele, și colorate-n uitare veșnică;

acolo moartea mea tocmai mi s-a născut.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

XXXVIII

L’oro, e le perle, e i fior vermigli, e i bianchi,

che ’l verno devria far languidi, e secchi;

son per me acerbi, e velenosi stecchi,

ch’io provo per lo petto, e per li fianchi:

però i dì miei fien lagrimosi, e manchi:

chè gran duol rade volte aven che ’nvecchi:

ma più ne’ colpo i micidiali specchi,

che ’n vagheggiar voi stessa avete stanchi.

Questi poser silenzio al signor mio*,

che per me vi pregava, ond’ei si tacque,

veggendo in voi finir vostro desio:

Questi fur fabbricati sopra l’acque

c’abisso, e tinti ne l’eterno obblio;

onde ’l principio di mia morte nacque.

*

il mio signore – Stăpânul meu, Amor – Stăpâna mea, Iubirea