Adam Zagajewski, ”După sfârșitul lumii”

Mai trăim după sfârșitul lumii? Un istoric va spune că nenumărate sfârșituri ale lumii au precedat timpul nostru. Teribilul Babilon a căzut. Romanii priveau cu frică la barbari și la creștini. Bizanțul a căzut. Cartagina a căzut. Pentru oamenii care au trăit în acele civilizații ca albinele într-un stup, acelea au fost catastrofe de dimensiuni incalculabile, adevărate sfârșituri ale lumii. Nu puteau ști că o sută, două sau cinci sute de ani mai târziu rănile se vor vindeca și ceva din vechea Roma va rămâne în Europa creștină.

Nu e nevoie să mergem atât de departe: nu a fost primul război mondial sfârșitul lumii atât pentru flăcăii căzuți la Verdun, cât și pentru majoritatea locuitorilor Europei? Vechea ordine s-a terminat și a început un mâine nesigur și haotic. Bucuria a domnit doar în țări precum Polonia și Cehoslovacia, cărora sfârșitul lumii le-a adus independența.

Și apoi al doilea război mondial, exterminarea evreilor, două insurecții la Varșovia, morminte în curțile caselor. Și din nou viața, margaretele, hainele atârnate pe frânghiile albe și, în librăriile second-hand, cărțile de ieri care îmbătrâniseră brusc cu o mie de ani.

Drama sfârșitului lumii are grade. Să luăm de exemplu scriitorii și intelectualii evrei germani: și-au uitat originile evreiești, sunt mari maeștri ai limbii germane și deodată află că au fost condamnați la moarte, în timp ce portarul casei lor, care vorbește un dialect obscur și vulgar este înzestrat cu o nemurire provizorie pentru că este mai german, un german adevărat.

Alte sfârșituri de lume : Mandelstam, care moare epuizat în lagărul de concentrare. Baczynski, care cade în luptă în timpul insurecției. Ofițerii polonezi transferați de la Kozielsk într-o pădure de primăvară din afara Katyn – ului, pe când soarele de aprilie strălucește și primele frunze apar pe ramuri.

Cum să trăiești după atâtea ”sfârșitul lumii”? Adorno considera că poezia era imposibilă după Auschwitz. Si totuși hainele atârnă la uscat pe frânghiile albe și totuși răsună râsul unui copil. Copilul va crește până va ajunge polițist sau preot. De aceea, cred că, după sfârșitul lumii, trebuie să trăiești ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Bineînțeles, trebuie să-ți amintești ce s-a întâmplat și să te gândești la ce se va întâmpla, dar, totuși, trebuie să trăiești ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Fă plimbări lungi. Privește apusurile. Crede în Dumnezeu. Citește poezie. Scrie poezie. Ascultă muzică. Ajută-i pe alții. Bucură-te în dragoste și jelește moartea. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Adam Zagajewski, ”Solidaritate și singurătate”

-în limba română de Catalina Franco-