Jules Supervielle, ”Uitătoare memorie – Oublieuse mémoire”

Tot ce-am fi vrut să facem și nu am făcut,

Ce voia să cuvânte dar nu a aflat cuvânt,

Tot ce făr’ a ne spune taina-i ne-a părăsit,

Ce-am fi putut atinge și chiar cu fier am săpat dar niciodată nu am atins,

Ceea ce val s-a făcut și iar val căci neregăsindu-se s-a căutat,

Ceea ce spre-a nu pieri de tot tot spumă va deveni,

Ceea ce câteva clipe se va trezi prin dorul tainic de-a nemuri,

Ceea ce în adânc iarăși înaintând, la suprafață nicicând urcând,

Ceea ce urcă deasupra temându-se de adânc,

Toate astea și încă alte multe,

Marea.

-traducere de Catalina Francu-

________________________________

C’est tout ce que nous aurions voulu faire et n’avons pas fait,

Ce qui a voulu prendre la parole et n’a pas trouvé les mots qu’il fallait,

Tout ce qui nous a quittés sans rien nous dire de son secret,

Ce que nous pouvons toucher et meme creuser par le fer sans jamais l’atteindre,

Ce qui est devenu vagues et encore vagues parce qu’il se cherche sans se trouver,

Ce qui est devenu écume pour ne pas mourir tout a fait,

Ce qui est devenu sillage de quelques secondes par gout fondamental de l’éternel,

Ce qui avance dans les profondeurs et ne montera jamais a la surface,

Ce qui avance a la surface et redoute les profondeurs,

Tout cela et bien plus encore,

La mer.