Un poem propus de prietenul nostru Joachim Werneburg, pe care eu l-am tradus pentru Voi, dragi prieteni. Război, cutremur, vieți furate si suferințe … – toate atât de aproape de noi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Horst Lange ,”Mărșăluim … – Marschieren …”

Gerul a ronțăit din pământul sterp,

Stăpâne-s acum numai stelele iernii,

Soarele-a amurgit, și vara s-a stins,

Și zornăie când mărșăluim.

E-un zdrăngănit de gheață de oțel,

Câmpia albă parc-a murit,

Și zornăie când mărșăluim

Drumul e lung, parcă fără sfârșit

Si pentru pionieri, și pentru infanteriști,

Ceața plutește, leneș rostogolindu-se

Deasupra lor, când mărșăluiesc.

Fruntea e rece, sângele încă-i fierbinte,

Iar înăuntru inima fierbe cu sârguință,

Și zornăie când mărșăluim.

Asă că încet încet și pas cu pas,

Grădini și pomi îngheață la un loc,

Avem nevoie de amintiri

Pe când prin zăpadă mărșăluim.

Se aud, tare și liniștit, doar câteva

Cuvinte, răspunsul lor noi nu-l știm,

Și zornăie când mărșăluim.

Drumul spre casă nu ni-l mai știm,

Prin Marea Rusie ne-am rătăcit,

Cu tot cu arme și tunuri, dar noi întruna,

Întruna mărșăluim, tot mai departe întruna.

Norii se opintesc pe nesfârșitul drumul oțelit,

Frigul a sugrumat orice fir de tânăr surâs,

Și zornăie când mărșăluim.

-traducere de Catalina Franco –

______________________________

DER Frost frißt sich ins öde Land,

Wintergestirne regieren,

Die Sonne sank, der Sommer schwand,

Es klirrt, wenn wir marschieren.

Es klirrt von Eisen und von Eis,

Die toten Äcker sind so weiß,

Es klirrt, wenn wir marschieren.

Kein Ende nimmt der lange Weg

Infanteristen und Pionieren,

Der Nebel steigt und wälzt sich träg,

Es dröhnt, wenn sie marschieren.

Die Stirn ist kalt, das Blut ist heiß,

Und innen kocht das Herz mit Fleiß,

Es klirrt, wenn wir marschieren.

So Schritt um Schritt und Tritt um Tritt,

Bäume und Gärten erfrieren,

Es ziehn Erinnerungen mit,

Indes wir im Schnee marschieren.

Gar manche Worte, laut und leis,

Denen man keine Antwort weiß,

Es klirrt, wenn wir marschieren.

Den Heimweg kennen wir nicht mehr,

Die wir uns in Rußland verlieren

Mit blanken Waffen und Gewehr

Und weiter und weiter marschieren.

Die Wolken ziehn auf freiem Gleis,

Die Kälte würgt manch junges Reis,

Es klirrt, wenn wir marschieren.