Georg Trakl, „Tânguire – Lament”

Somn și moarte, vulturii sumbri

Toată noaptea-mi foșnesc în jurul capului:

Efigia de aur a omului

E înghițită de valul de gheață

Al eternității. De stânci fioroase

Se sfarmă trupul ei purpuriu.

Întunecat se tânguie glasul

Deasupra mărilor.

Soră a deznădejdii sălbatice,

Uite o barcă înspăimântată

Cum se scufundă

Sub stele,

Chipul tăcut al nopții.

-Traducere de Catalina Franco-

_____________________

Schlaf und Tod, die düstern Adler

Umrauschen nachtlang dieses Haupt:

Des Menschen goldnes Bildnis

Verschlänge die eisige Woge

Der Ewigkeit. An schaurigen Riffen

Zerschellt der purpurne Leib.

Und es klagt die dunkle Stimme

Über dem Meer.

Schwester stürmischer Schwermut

Sieh ein ängstlicher Kahn versinkt

Unter Sternen,

Dem schweigenden Antlitz der Nacht.