Fernando Pessoa, ”Vreau să scap de mister – Quero fugir ao mistério”

Eu vreau să scap de mister

Unde-o să fug?

El e și viață și moarte

Durere, vai, unde o să mă duc?

Misterul a toate

De mine așa de mult se apropie,

De ochii din sufletul meu e-așa de-aproape,

Că-n întuneric și-n univers mă pierd …

În întuneric mi-e teamă de întuneric.

Un mister veșnic transcende

Ca un suspin și inimi și ceruri …

S-a prăbușit peste sufletul meu misterul

Și l-am îngropat … eu mor conștient!

Trezește-te, iată, e lângă tine misterul!

Și-așa gândind, râdeam amarnic.

Lăuntru-mi râdea de parcă plângea!

Vai, totul e simbol și analogie!

Vântul ce trece și noaptea rece

Nu-s altceva decât noapte și vânt –

Umbre ale vieții și ale gândului.

Tot ce vedem este altceva.

Mareea cea mare, neliniștita maree

Este ecoul altei marei ce-i acolo

Unde-i reală lumea ce este.

Tot ce avem e uitare.

Și noaptea rece și vântul ce trece-s

Umbre de mâini ale căror gesturi

Sunt iluzia mamă a unei iluzii.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Quero fugir ao mistério

Para onde fugirei?

Ele é a vida e a morte

Ó Dor, aonde me irei?

O mistério de tudo

Aproxima-se tanto do meu ser,

Chega aos olhos meus d’alma tão perto,

Que me dissolvo em trevas e universo…

Em trevas me apavoro escuramente.

O perene mistério, que atravessa

Como um suspiro céus e corações…

O mistério ruiu sobre a minha alma

E soterrou-a… Morro consciente!

Acorda, eis o mistério ao pé de ti!

E assim pensando riu amargamente,

Dentro em mim riu como se chorasse!

Ah, tudo é símbolo e analogia!

O vento que passa, a noite que esfria

São outra coisa que a noite e o vento –

Sombras de vida e de pensamento.

Tudo que vemos é outra coisa.

A maré vasta, a maré ansiosa,

É o eco de outra maré que está

Onde é real o mundo que há.

Tudo que temos é esquecimento.

A noite fria, o passar do vento

São sombras de mãos cujos gestos são

A ilusão mãe desta ilusão.

___________________________

din Fernando Pessoa, ”Primeiro Fausto”