”Marina” – considerat cel mai personal poem al lui Eliot, legat de acceptarea ideii de a nu fi părinte –

___________________________________________________________________

T. S. Eliot, ”Marina”

Quis hic locus, quae regio, quae mundi plaga?*

Ce mări ce ţărmuri ce stânci cenușii și ce insule

Ce apă lingând catargul

Și ce mireasmă de pin, și ce triluri de sturz în ceață

Ce imagini mă bântuie iar

O tu fiica mea

Cele ascuțind dinții câinilor, adică

Moartea

Cele sclipind de faima colibrilor, adică

Moartea

Cele stagnând în orzul mulțumirii, adică

Moartea

Cele suferind de extazele animalelor, adică

Moartea

Sunt inconsistente acum, atenuate de-un vânt,

De-o răsuflare de pin, de ceața codrilor

Prin harul topit în văzduh

Ce e acest chip, neclar și mai clar

Ce e acest puls, mai slab și mai rar –

E dat sau împrumutat? ca stelele mai departe ca ochiul mai aproape

Șoapte și hohote scurte între frunze și-ntre picioare grăbite

În somnul in care se strâng toate apele.

Velierul crăpat de îngheț vopseaua crăpată de soare.

Ce am făcut și am uitat

Și mi-am amintit.

Slăbite-s pârghiile, pânzele putrezite

Între un iunie și-un alt septembrie.

Am făcut necunoscând, semi conștient, ceva mie însumi necunoscut.

S-a spart tabla bordului, filoanele trebuie șmirgheluite.

Aceasta formă, această față, această viață

Trăită spre a trăi într-o lume a timpului de dincolo de mine; Lasă-mă

Să renunț la viață pentru această viață, la cuvântul meu pentru cel nespus,

Pentru cel trezit, pentru buze întredeschise, pentru nădejde și noi corăbii.

Ce mări ce ţărmuri ce insule de granit până la codrii mei

Și cum mai cheamă prin ceață sturzul

O, tu, copilă.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Quis hic locus, quae regio, quae mundi plaga?

What seas what shores what grey rocks and what islands

What water lapping the bow

And scent of pine and the woodthrush singing through the fog

What images return

O my daughter.

Those who sharpen the tooth of the dog, meaning

Death

Those who glitter with the glory of the hummingbird, meaning

Death

Those who sit in the stye of contentment, meaning

Death

Those who suffer the ecstasy of the animals, meaning

Death

Are become unsubstantial, reduced by a wind,

A breath of pine, and the woodsong fog

By this grace dissolved in place

What is this face, less clear and clearer

The pulse in the arm, less strong and stronger —

Given or lent? more distant than stars and nearer than the eye

Whispers and small laughter between leaves and hurrying feet

Under sleep, where all the waters meet.

Bowsprit cracked with ice and paint cracked with heat.

I made this, I have forgotten

And remember.

The rigging weak and the canvas rotten

Between one June and another September.

Made this unknowing, half conscious, unknown, my own.

The garboard strake leaks, the seams need caulking.

This form, this face, this life

Living to live in a world of time beyond me; let me

Resign my life for this life, my speech for that unspoken,

The awakened, lips parted, the hope, the new ships.

What seas what shores what granite islands towards my timbers

And woodthrush calling through the fog

My daughter.

–––––––-

*„Ce loc e acesta, și ce pământ, ce rană a lumii?’’