Rainer Maria Rilke, ”Muzicii – An die Musik”

Muzică: răsuflarea statuilor. Poate:

tăcerea figurilor. Tu, limbajul unde limbile

încetează. Tu, timp

atingând vertical înaltul

sufletelor ce se petrec.

Trăiri – dar pentru cine? O, tu, schimbare

– în ce – a trăirilor? – într-un peisaj audibil.

Muzică: o, tu, străină. Spațiu al necuprinsului

inimii. Cel mai adânc înlăuntru

al nostru, care, din noi izbucnind, se revarsă, –

sfânt rămas bun: întrucât

înconjurați de lăuntric

cum de îndepărtarea cea mai a noastră, ca de oricare altă

parte a văzduhului:

pură,

imensă,

nemailocuibilă.

________________________________

-traducere de Catalina Franco-

________________________________

Musik: Atem der Statuen. Vielleicht:

Stille der Bilder. Du Sprache wo Sprachen

enden. Du Zeit

die senkrecht steht auf der Richtung

vergehender Herzen.

Gefühle zu wem? O du der Gefühle

Wandlung in was?— in hörbare Landschaft.

Du Fremde: Musik. Du uns entwachsener

Herzraum. Innigstes unser,

das, uns übersteigend, hinausdrängt,—

heiliger Abschied:

da uns das Innre umsteht

als geübteste Ferne, als andre

Seite der Luft:

rein,

riesig

nicht mehr bewohnbar.