Paul Celan, ”Amintirea Franței – Erinnerung an Frankreich”

Gândește cu mine: cerul Parisului,-o mare brândușă de toamnă …

de la florărese am cumpărat inimioare:

erau albastre și înfloreau în apă.

În camera noastră începuse să plouă

și a venit vecinul, domnul Le Songe, un omuleț sfrijit.

Noi jucam cărți, eu am pierdut ochii stelelor;

mi-ai împrumutat părul tău, eu l-am pierdut, el ne-a doborât.

El a ieșit pe ușă, ploaia l-a urmărit.

Noi eram morți și puteam respira.

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––––
Du denk mit mir: der Himmel von Paris, die große Herbstzeitlose …

Wir kauften Herzen bei den Blumenmädchen:

sie waren blau und blühten auf im Wasser.

Es fing zu regnen an in unserer Stube,

und unser Nachbar kam, Monsieur Le Songe, ein hager Männlein.

Wir spielten Karten, ich verlor die Augensterne;

du liehst dein Haar mir, ich verlors, er schlug uns nieder.

Er trat zur Tür hinaus, der Regen folgt’ ihm.

Wir waren tot und konnten atmen.

**
Răspunsul lui Ingeborg Bachmann cu „Paris” – Antwort Ingeborg Bachmanns mit „Paris”
**
Ingeborg Bachmann, „Paris”

Pe roata nopții zburând

dorm cei pierduți

pe coridoare vuind dedesubt

dar unde noi suntem este lumină.

Avem brațele pline de flori

Mimozele multor ani;

Ceva de aur din pod în pod

fără suflare cade în râu.

Lumina e rece

piatra din fața porții e și mai rece,

fântânile

sunt deja jumătate golite.

Ce va fi să fie, când noi, de dorul de casă,

până-n părul căzut năuciți,

aici stând și-întrebând: ce va fi

dacă trecem de frumusețe?

Ridicați pe carul luminii,

treziți și noi, ne vom pierde

deasupra, pe căile geniilor,

însă, unde nu suntem noi, e noapte ..

-traducere de Catalina Franco-

Aufs Rad der Nacht geflogen

schlafen die Verlorenen

in den donnernden Gängen unten

doch wo wir sind, ist Licht.

Wir haben die Arme voll Blumen,

Mimosen aus vielen Jahren;

Goldnes fällt von Brücke zu Brücke

atemlos in den Fluss.

Kalt ist das Licht,

noch kälter der Stein vor dem Tor,

und die Schalen der Brunnen

sind schon zur Hälfte geleert.

Was wird sein, wenn wir, vom Heimweh

benommen bis ans fliehende Haar,

hier bleiben and fragen: was wird sein,

wenn wir die Schönheit bestehen?

Auf den Wagen des Lichts gehoben,

wachend auch, sind wir verloren,

auf den Straßen der Genien oben,

doch wo wir nicht sind, ist Nacht.