Charles Baudelaire, „Muzica – La musique”

Muzica uneori mă poartă precum o mare!

Către steaua mea pală,

Sub un tavan de neguri ori într-un vast eter,

Eu înalț pânza;

Cu pieptul scos în afară și cu plămânii plini

Ca ai unei pânze,

Mă-înalț pe coama valului înspumat

Ca noaptea să mă învăluie;

În mine simt vibrând întreaga pasiune

A unei nave-n durere;

Și vântul bun, și furtuna și toată zbaterea ei

Peste imensa prăpastie

Par a mă legăna. Alteori calmul ei – în disperarea-mi –

E ca o vastă oglindă !

-traducere de Catalina Franco–

_____________________________

La musique souvent me prend comme une mer !

Vers ma pâle étoile,

Sous un plafond de brume ou dans un vaste éther,

Je mets a la voile ;

La poitrine en avant et les poumons gonflés

Comme de la toile,

J’escalade le dos des flots amoncelés

Que la nuit me voile ;

Je sens vibrer en moi toutes les passions

D’un vaisseau qui souffre ;

Le bon vent, la tempete et ses convulsions

Sur l’immense gouffre

Me bercent. D’autres fois, calme plat, grand miroir

De mon désespoir !