Cesare Pavese, “Ritorno di Deola”

Ne vom întoarce la drum să privim trecătorii

și fi-vom și noi trecători. Vom învăța

cum să te scoli dimineața lăsând dezgustul

nopții și vom păși în ritmul trecutului.

Capul ni l-om pleca la lucrarea trecutului.

Ne vom întoarce spre geam ca să fumăm

amețiți. Ochii însă vor fi aceiași, la fel

mișcările și chiar și chipul. Taina aceea

vagă ce zăbovește în trup și se pierde-n privire

muri-va încet-încet în ritmul sângelui

în care totul dispare.

Odată-n zori vom ieși,

casă n-om mai avea, și vom ieși în drum;

dezgustul nopții ne va fi părăsit

vom tremura de-a fi singuri. Dar am voi să fim singuri.

La trecători vom privi cu surâsul mort

al celor bătuți, dar cari nu urăsc și nu plâng,

știind că de multă vreme soarta era acolo

– tot ce fost-a deja ori va fi – se afla în sânge,

în șoapta sângelui. Fruntea ne-om apleca-o,

singuri în mijlocul drumului, și ascultând un ecou

de dinăuntrul sângelui. Și ecoul n-o mai vibra.

Și ne-om uita doar în sus, scrutând drumul.

-traducere de Catalina Franco-

––––––––––––––––

Torneremo per strada a fissare i passanti

e saremo passanti anche noi. Studieremo

come alzarci al mattino deponendo il disgusto

della notte e uscir fuori col passo di un tempo.

Piegheremo la testa al lavoro di un tempo.

Torneremo laggiù, contro il vetro, a fumare

intontiti. Ma gli occhi saranno gli stessi

e anche i gesti e anche il viso. Quel vano segreto

che c’indugia nel corpo e ci sperde lo sguardo

morirà lentamente nel ritmo del sangue

dove tutto scompare.

Usciremo un mattino,

non avremo più casa, usciremo per via;

il disgusto notturno ci avrà abbandonati;

tremeremo a star soli. Ma vorremo star soli.

Fisseremo i passanti col morto sorriso

di chi è stato battuto, ma non odia e non grida

perché sa che da tempo remoto la sorte

– tutto quanto è già stato o sarà – è dentro il sangue,

nel sussurro del sangue. Piegheremo la fronte

soli, in mezzo alla strada, in ascolto di un’eco

dentro il sangue. E quest’eco non vibrerà più.

Leveremo lo sguardo, fissando la strada.