Cesare Pavese, ”Din salmastru și din pământ – Di salmastro e di terra”
Ți s-a ivit privirea. Din mare
Ai apărut într-o zi.
Erau acolo plante,
calde, pe lângă tine,
plante ce încă mai știu
de tine.
Agave și oleandri.
Pe toate le închizi în privire.
De sare și de pământ
ți-e răsuflarea ușoară.
Saliva de caldă adiere,
umbrele arșiței soarelui –
pe toate le strângi în tine.
Ești glasul răgușit
al câmpiei, ești țipătul
prepeliței
pitite sub piatra fierbinte.
Tu ești asprimea colinei
și ești durerea câmpiei.
Ești oboseala plugarului
pe care el o tace
așa cum tace noaptea.
Ești trudă aspră
ești noapte care satură.
Și te închizi
ca iarba, ca stânca;
te zbați te zbuciumi
ca marea.
Nu s-a ivit cuvântul
să poată să te aibă
ori să te țină. Și ca pământul
aduni loviturile,
cu care dai vieții din nou
liniște și mângâiere.
Ești arsă ca marea,
ca iarba de pe stâncă,
și nu rostești cuvinte
și nu-ți vorbește nimeni.
-traducere de Catalina Franco-
______________________
Di salmastro e di terra
È il tuo sguardo. Un giorno
hai stillato di mare.
Ci sono state piante
al tuo fianco, calde,
sanno ancora di te.
L’agave e l’oleandro.
Tutto chiudi negli occhi.
Di salmastro e di terra
hai leve, il fiato.
Bava di vento caldo,
Ombre di solleone –
tutto chiudi in te.
Sei la você roca
della campagna, il grido
della quaglia nascosta,
il tepore del sasso.
La campagna è fatica,
La campagna è dolore.
Com la notte il gesto
del contadino tace.
Sei la grande fatica
e la notte che sazia.
Come la roccia e l’erba,
come terra, sei chiusa;
ti sbatti come il mare.
La parola non c’è
che ti può possedere
o fermare. Cogli
come la terra gli urti,
e ne fai vita, fiato
che carezza, silenzio.
Sei riarsa come il mare,
come un frutto di scoglio,
en non dici parole
e nessuno ti parla.
catalinafrancoblog 