Epitaful fusese deja scris, autograf, la 3 mai 1913, la vârsta de 20 de ani. Imaginându-se sub pământ, Marina Tsvetaeva se adresează trecătorului:

Marina Cvetaeva, ”Tu umbli, mie aidoma – Идешь, на меня похожий”

Tu umbli, mie aidoma,

cu ochii în jos îndreptați,

și eu mi i-am aplecat!

oprește-te, trecătorule !

Din grâușor și din maci

culege-mi un buchet.

Afla că mă chemau Marina

și despre câți ani am avut …

Nu crede c-aici e-un mormânt,

că s-ar putea să te-ameninț …

și mie-mi plăcea mult să râd,

pe vremea când nu s-a putut!

Și sângele meu răbufnea,

pletele mele și ele în vânt au plutit…

și eu, trecătorule, am trăit!

oprește-te, trecătorule!

Rupe-ți și ție o frunză de frag

culege-ți și câțiva fragi,

nu fi-va mai dulce nimic

ca fragii sălbatici din cimitir.

Nu sta pe gânduri, nu te-întrista,

mai bine apleacă-ți capul,

gândește la mine senin,

mă uită cu seninătate.

Iată – te luminează, iată

te învăluie praful de aur,

nu te lăsa întristat, trecătorule

de glasul meu din adânc!

mai 1913

-traducere de Catalina Franco–

________________________

Идешь, на меня похожий,

Глаза устремляя вниз.

Я их опускала – тоже!

Прохожий, остановись!

Прочти – слепоты куриной

И маков набрав букет, –

Что звали меня Мариной

И сколько мне было лет.

Не думай, что здесь – могила,

Что я появлюсь, грозя?

Я слишком сама любила

Смеяться, когда нельзя!

И кровь приливала к коже,

И кудри мои вились?

Я тоже была, прохожий!

Прохожий, остановись!

Сорви себе стебель дикий

И ягоду ему вслед, –

Кладбищенской земляники

Крупнее и слаще нет.

Но только не стой угрюмо,

Главу опустив на грудь.

Легко обо мне подумай,

Легко обо мне забудь.

Как луч тебя освещает!

Ты весь в золотой пыли?

– И пусть тебя не смущает

Мой голос из-под земли.

3 мая 1913