Edgar Allan Poe, ”Singur – Alone”

În copilărie eu nu eram

ca alții – eu nu vedeam

ca alții – simțirile nu-mi veneau

din același izvor ca la alții.

Durerea-mi nu se ivea din același

izvor ca la alții – inima mea

nu bătea la fel cu a altora.

Tot ce-am iubit numai eu iubeam.

Apoi, copil încă fiind – în zorii unei

vieți furtunoase, din prăpastia

răului și a binelui – atunci mi se ivi

misterul, cu care-s încă înlănțuit,

din râuri ori din fântâni,

din stânca muntelui roșu,

din soarele-n juru-mi rostogolit

în aurul toamnelor -,

din fulgerul cerului

pe lângă mine zburând,

din tunete și din furtună,

din norul din mine luându-și conturul

(pe când tot cerul era albastru)

din demonii minții mele.

-traducere de Catalina Franco–

________________

From childhood’s hour I have not been

As others were—I have not seen

As others saw—I could not bring

My passions from a common spring—

From the same source I have not taken

My sorrow—I could not awaken

My heart to joy at the same tone—

And all I lov’d—I lov’d alone—

Then—in my childhood—in the dawn

Of a most stormy life—was drawn

From ev’ry depth of good and ill

The mystery which binds me still—

From the torrent, or the fountain—

From the red cliff of the mountain—

From the sun that ’round me roll’d

In its autumn tint of gold—

From the lightning in the sky

As it pass’d me flying by—

From the thunder, and the storm—

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view—